Dennis, pericol public, la meciul carierei! Man vs. Dacia Brăila 3-0 (FOTO)





Se anunța un meci greu împotriva celor de la Dacia Unirea Brăila, echipă care venea la Arad cu o zestre de șase puncte, maxim posibil în cele două etape disputate până acum.
Startul partidei ne-a arătat și de ce era această temere de gruparea de lângă Dunăre. Oaspeții au arătat omogenitate și chiar au pus în pericol poarta apărată de Miron, dar goalkeeper-ul arădean a parat miraculos o lovitură de cap expediată de la aproximativ 10 metri de Necoară. Înainte cu câteva minute, la un corner executat de Burlă, Dennis Man a reluat mingea cu capul dar aceasta a trecut foarte puțin pe lângă bara porții brăilene.
Execuția lui Dennis din minutul 11 anunța parcă că este ziua de excepție a juniorului arădean, fotbalistul Bătrânei Doamne despre care s-a vorbit cel mai mult în acest an.
Era minutul 21 și UTA beneficia de o lovitură liberă de la aproximativ 20 de metri, chiar lângă linia de margine. A executat Burlă, Dennis a profitat din nou de lipsa de marcaj și a înscris pentru 1-0 cu capul! Până la pauză, Miron și-a mai salvat o dată echipa cu o nouă intervenție salutară la un șut al lui Pușcașu. Era minutul 42, iar pauza a găcit gruparea arădeană în avantaj.
Nici nu au ieșit bine de la vestiare și UTA pleca spre un nou atac. Era minutul 47, mingea a ajuns în partea dreaptă la Strătilă, aceasta a plecat într-o cursă solitară, a centrat cu piciorul stâng, Man a ajuns cu o fracțiune de secundă înaintea portarului Olaru și a trimis mingea la vincu pentru un 2-0 care părea liniștitor!
FOTO: Întreaga fază de la golul al doilea marcat de Dennis Man, după o excelentă cursă a lui Strătilă
Nu i-a fost de ajuns. Tabela arăta minutul 60, iar Roli Nagy recurgea la prima schimbare. A făcut-o chiar în timp ce Burlă se pregătea să execute o lovitură de colț. Curtuiuș a atacat colțul scurt, a trecut milimetric pe sub minge, iar Man a fost din nou acolo și a lovit balonul foarte puternic, tot cu capul, plonjonul lui Olaru fiind inutil: 3-0!
Peste alte 9 minute Man putea marca din nou cu capul, dar mingea trimisă de el în urma unei centrări excelente a lui Strătilă a lovit bara transversală!
Curtuiuș și Michel Vlad, intrat în ultimele zece minute în locul eroului Dennis Man, putea majora scorul, dar acesta a rămas „înțepenit” la 3-0, toate reușitele fiind ale excepționalului junior al Bătrânei Doamne.
UTA urcă astfel pe a doua poziție în clasament și se înscrie de pe acum în cursa pentru promovare. Urmează o deplasare la Snagov, acolo unde echipa antrenată de Nagy, Todea și Țapoș va întâlni Metalul Reșița, un meci în care în mod normal arădenii mai bifează alte trei puncte.
FOTO: Dennis Man a marcat pentru 3-0 în urma unei lovituri de colț executată de Burlă
UTA Arad – Dacia Unirea Brăila 3-0 (1-0)
Dennis Man 21, 47, 60
UTA: Miron – David, Manea, Gligor, Burlă – Strătilă (72 Stahl), Chindriș, Tănase, Andor (60 Copil) – Man (79 Michel Vlad) – Curtuiuș. Rezerve: Barna – Filaret, Vlad, Stahl, Cstin, Iuga, Copil.
Brăila: Polaru – Stânciulescu, Ghiocel, Polenic, Niță – Roșu (60 Neagu), Pușcașu, Petean, Necoară (66 Enciu) – Muscă (85 Mucuță), Oprea. Rezerve: Gârlea, Enciu, Neagu, Iordache, Ioan, Mucuță.
Arbitri: Rareș Vidican (Oradea) – Marius Badea, Alexandru Mihăilă (ambii Vâlcea).
Rezervă: Paul Unimătan (Zalău).
Observatori: Iulian Spătaru, Florian Mierea (Timișoara).
Comentariile portalului
Așa cu ne-am obișnuit în ultimii zeci de ani, și de această dată trebuie sa alegem răul cel mai mic. Este interesant de remarcat cum s-a pus (...)
Lipseste d-l Tokes Laszlo din lista aia, era cel mai relevant reprezentant al unei "Biserici maghiare", interesant cum unii iredentisti fac pe altii extremisti in schimb e fascinant cum este (...)
Bai prostule nu George Simion este de vina ci gunoaie care gândesc că ține adică UE cara vrea distrugerea României și a Poporului Român prin reprezentanții (...)