Laborator de robotică nou pentru echipa Delta Force a Liceului Național de Informatică

Comunicat Delta Force. Începând de astăzi, echipa de robotică a Liceului Național de Informatică are un laborator nou-nouț în care va putea să construiască noi roboți.
Un fost punct termic dezafectat a fost amenajat de către primăria municipiului Arad și transformat în laborator de informatică pentru echipă.
„Ne vom desfășura activitatea într-o sală nouă, modernă, renovată de către Primăria municipiului Arad, la inițiativa domnului primar Călin Bibarț! Vom folosi acest laborator pentru a dezvolta robotul cu care vom concura anul acesta în competiția First Robotics Competition.
Sezonul trecut, am câștigat în acest concurs, desfășurat la Istanbul, în Turcia, titlul de căpitan al alianței finaliste. Avem nevoie de această sală, care îndeplinește criteriile impuse de regulament. Suntem prima echipă din România care are curajul de a concura cu roboți de dimensiuni mari, și avem nevoie de un spațiu cu o suprafață generoasă pentru a proiecta, construi și testa acest robot!”, spun membrii echipei.
Directorul liceului, prof. Lilla Pellegrini, s-a declarat foarte mulțumită de faptul că echipa campioană mondială a primit un spațiu potrivit pentru desfășurarea activității.
„În acest spațiu, va fi construit și programat robotul cu care echipa va participa la competițiile internaționale. Înseamnă teribil de mult, pentru că ne-am chinuit mai bine de un an pentru a găsi această locație. Am căutat un spațiu adecvat prima dată în școală, apoi am extins căutările și iată că astăzi, cu sprijinul primăriei, am primit această sală frumos amenajată. Elevii vor avea ocazia să lucreze, să facă exact ceea ce știu ei mai bine, să construiască roboți și să fie campioni”, a spus doamna director Pellegrini.
Comentariile portalului
Pacat ca aceste comentari scurte si la obiect nu ajung si la politruci ,si de fapt ii doare undeva de părerea oamenilor din urbe cum spunea cineva totul e (...)
Se pare că în lumea parveniților, nu se cunosc câteva din Regulile Elementare ale Civilizației: . 1. Respectul SE CÅȘTIGĂ, NU se cerșește! Respectul SE IMPUNE, (...)
Oare ce lupte politice se derulează în spatele celor publicate în acest articol??? Cine trage ”sforile” (sau altfel scris: cine este ”păpușarul”)??