Delir arădean: UTA a promovat în Liga a 2-a! Vezi imaginile bucuriei!





S-a încheiat! UTA a obținut a doua promovare consecutivă și, ca o coincidență, a făcut-o tot în județul vecin și rival: Timiș. După Lugoj, acolo unde a câștigat barajul cu Hațeg, Becicherecu Mic este o nouă bornă istorică pentru noua Bătrâna Doamnă.
Proiectul, cel puțin din punct de vedere sportiv, funcționează, iar acest lucru este demonstrat de rezultate. Noua UTA a pornit din Liga a 4-a și a ajuns în doi ani în Liga a 2-a. Mai mult, echipa lui Roli Nagy a promovat chiar pe terenul contracandidatei, Mamma Mia.
Nu a fost un joc strălucit, dar poate astăzi nimeni nu voia un joc spectaculos. Aproximativ 100 de arădeni au „invadat” Becicherecu Mic pentru a se întoarce bucuroși, pentru a savura plăcerea unei noi promovări. Iar obiectivul a fost atins!
Ocaziile la cele două porți au fost destul de puține, și nu ne aducem aminte de niciuna foarte clară. UTA a arătat experiență, a blocat jocul, a atacat când a trebuit și a tras de timp, ca profesioniștii, când se scurgeau ultimele secunde.
Fluierul de final al arbitrului Haidiner a adus delirul pe bancă, pe teren și în tribune.
Urmează Liga a 2-a, iar asupra jocului de atsăzi avem timp să mai revenim.
Până atunci puteți savura 400 de fotografii care arată lupta, transpirația, munca și apoi bucuria acestei echipe și a celor care au îmbrățișat-o!
Mamma Mia – UTA Arad 0-0
Mamma Mia Becicherecu Mic: Andrei – Toma, Telescu, Todorov, Hecsko, Radu, Luță, Ștefanovici, Balaure, Negruț, Steop. Au mai jucat: Hodiș, Cioancă. Antrenor: D. Bălu
UTA: Mitrea – Ad. Popa, Botiș, Filaret, Burlă – Strătilă, Chindriș, Tudor, Piț – Gueye, Szekely. Au mai jucat: Copil, Michel Vlad, Varga, Silaghi. Antrenori: Roland Nagy, Radu Anca, Sebastian Huțan
Eliminat: Balaure (84)
Comentariile portalului
Pe lângă multe mizerii de terase fara acte,și fără a avea nici o legătură cu peisagistica centrului,mai sunt și mizeriile alea de păcănele , (...)
271 vs 2500 si 3000. Sergiu Vlad, (***cenzurat de admin) de la Bucale, ne ia de prosti??? Iar dosirea costurilor de ce??? Celalalt consilier,(*** cenzurat de admin) Codrin, ce cauta in peisaj?
Deci Valea Prostu Cainele Nostru, daca sunt retrasa sunt sociopata si si psihopata? Stii ce e un psihopat? Pune mana pe un manual de psihiatrie. De empatie ai auzit? Exemplu, (...)