Degeaba au aruncat cu apă de la balcoane, după o bubuitură, în Micălaca, un Mercedes ML a ars ca o torță (Foto/Video)





După autoturismul BMW care a luat foc în mers și a ars complet, în această dimineață (la ora 03:00), pe A1, o altă mașină a fost cuprinsă de flăcări tot astăzi, în jurul orei 15:00, de data aceasta în cartierul Micălaca, pe strada Mioriței.
Inițial s-au auzit niște urlete (proprietarul mașinii urla că i-a luat foc mașina – susține un martor), apoi claxoane și o bubuitură mare.
Mașina a explodat în față, în partea motorului și a ars cu flăcări mari, până au ajuns pompierii (după aproximativ 10 minute), câțiva șoferi ce treceau pe strada s-au oprit și au încercat să stingă focul cu extinctoarele lor, dar degeaba. Niște vecinii chiar au aruncat cu apă de la balcoane, un polițist a cărat apa cu găleata de la magazinul din zonă, dar toate fără rezultat, până au ajuns pompierii.
„A fost spart furtunul de la motorină și când a oprit, a luat foc. Se vede cum e picurat în urma lui”, ne-a spus un martor ocular, care ne-a trimis imaginile foto și video.
Cum spuneam, pompierii arădeni au ajuns la timp, reușind să stingă focul, înainte ca mașina – marca Mercedes ML- să aibă soarta celei din această dimineață.
Comentariile portalului
Uite cine vorbește! Unu' NEALES de colegii din filiala locală a partidului din care face parte. Noroc cu Lenuța că știa ea mai bine, decât arădenii, (...)
Este revoltător să vedem cum, în 2025, încă se emit autorizații de construire cu nereguli grave, fără respectarea legii și fără consultarea cetățenilor care trăiesc î (...)
Colegii vostri au aflat... în titlu scrie 10000 lei, în fapt, pe chitanță, doar 500 lei. Cât o mașină parcată aiurea.