vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Deaconu sau Cardoso? UTA își prezintă în această seară ultima achiziție a iernii: „E o surpriză”

    de Lucian Dănilă | 17 ianuarie 2022, 6:16 PM | Sport

    0

    „E o surpriză”, spunea Gyuszi Balint atunci când se referea la ultima achiziție pe care o face UTA în această iarnă. După despărțirile de Hora, Antal, Tomozei, Bustea, Ilie sau Tudor Călin, gruparea arădeană i-a adus pe Leukzemis, Ongaro și Otele. La orizont mai este și despărțirea de Roger, fotbalist care nu s-a înțeles cu conducerea clubului pentru prelungirea contractului și a semnat cu CFR Cluj, grupare la care va pleca din vară.

    „Din punct de vedere al atitudinii, al dăruirii, al respectului pentru fotbal și munca sa, sunt convins că nu vor fi probleme cu Roger”, crede Gyuszi Balint. Deși s-a discutat inclusiv plecarea sa încă din această iarnă, suma oferită de CFR a fost una prea mică pentru ca UTA să renunțe de pe acum la serviciile brazilianului.

    În ceea ce privește surpriza din această seară, apropiați ai clubului vorbesc despre două variante, care ambele au un numitor comun: Gaz Metan Mediaș.

    Ținut secret de conducerea clubului, fie ea administrativă sau staff tehnic, „surpriza” se pare că este fie Dumitru Cardoso, fie Ronaldo Deaconu.

    Cardoso a evoluat pentru Gaz Metan Mediaș până în ianuarie anul trecut, apoi s-a transferat în Coreea de Sud la Suwon. Acolo a avut evoluții foarte șterse, iar din 31 decembrie a devenit jucător liber de contract.

    Tot liber de contract a devenit și Ronaldo Deaconu, coleg cu Cardoso la Gaz Metan, jucător care tocmai și-a reziliat contractul cu gruparea sibiană. Neplătit de cinci luni, Ronaldo și-a vândut propria mașină în decembrie pentru a plăti ratele pe care le are la bancă. Supărat pe această situație, s-a despărțit de Gaz Metan și a fost contactat de mai multe cluburi din Germania, Polonia, Turcia, dar și două grupări din Liga 1. Reprezentat de Bogdan Apostu, Deaconu ar vrea să continue în Liga 1 dacă nu se rezolvă un transfer în Bundesliga, acolo unde era dorit de ultima clasată, Greuther Furth.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.