De la Sântana, pe podiumul din Serie A! Nu contează unde te naști, ci unde îți propui să ajungi
Încep aceste rânduri prin ceea ce am scris în titlu: „Nu contează unde te naști, ci unde îți propui să ajungi”. Este un articol despre Adina Giurgiu, o fată plecată la doar 13 ani din localitatea arădeană Sântana pentru a cuceri lumea.
Povestea ne-a adus-o în atenție Emil Arsa, din Șiria, profesor de Educație Fizică și Sport la Școala „Sfânta Ana” din Sântana și arbitru de fotbal, unul dintre cei mai longevivi din județ. Emil Arsa este cunoscut arădenilor și pentru colecția sa de insigne, colecție de care este foarte mândru.
Adina Giurgiu a fost elevă a Școlii Gimnaziale „Sfânta Ana” din Sântana. Aici l-a avut profesor pe Emil Arsa, cel care i-a descoperit talentul de a juca fotbal. „Am pus-o să joace cu băieții”, scrie Arsa, iar de acolo practic i-a schimbat viața. Adina a ajuns apoi, la doar 13 ani, la Cluj Napoca, devenind multiplă campioană națională cu Universitatea Olimpia Cluj Napoca, echipa care acum două zile cucerea Cupa României chiar pe noua arenă „Francisc Neuman” din Arad. Ajunsă și în primul unsprezece al echipei naționale, Adina a făcut pasul spre fotbalul de mare performanță, semnând cu gruparea italiană US Sassuolo, acolo unde evoluează la echipa de băieți și Vlad Chiricheș.
Cu Sassuolo, Adina a încheiat pe podium campionatul din Serie A. Campioană a ieșit Juventus Torino cu 66 de puncte, iar pe locul al doilea AC Milan, cu 51 de puncte, doar un punct peste Sassuolo. Adina nu s-a impus încă la gruparea italiană, dar la cei 26 de ani a ajuns acolo unde și-a propus și are tot timpul și toate argumentele să reușească. A avut o lungă perioadă de accidentare după ce, la sosirea ei la Sassuolo, a fost titulară obișnuită. Acum, după ce a revenit, a mai prins câteva minute pe final de campionat.
„Ca profesor de educație fizică și sport, atunci când reușești să călăuzeşti primii pași spre performanță ai unui elev, te simți mândru.
Adina Giurgiu a fost eleva mea, la Școala Gimnazială ,,Sfânta Ana” din Sântana. Am ,,ochit-o”, să zic așa, și am pus-o să joace fotbal cu băieții. Din clasa a VII-a am trimis-o la Cluj-Napoca și a devenit multiplă campioană națională și câștigătoare a Cupei României, cu Olimpia Cluj-Napoca. În același timp și-a câștigat un loc de titular și la echipa națională. Acum Adina joacă la U.S. Sassuolo, echipă care a terminat pe locul al III-lea în campionatul Italiei.
Astăzi am primit din partea Adinei aceste materiale promoționale, care pentru mine înseamnă mult.
Mulțumesc, Adina Giurgiu și îți urez succes în tot ceea ce faci!”, scrie Emil Arsa pe contul său de Facebook.
O fată din Sântana, localitate care a dat și un câștigător al Premiului Nobel, a ajuns pe podiumul din Serie A alături de cluburi celebre ca Juventus sau AC Milan.
Comentariile portalului
Un motiv în plus să mergi la atrium mall Arad Am mâncat azi la sis kebab în Arad și vreau să spun ca e mult peste multe branduri de (...)
DIICOT, Parchetul General, CSAT, fosti ambasadori in Romania, televiziuni, Curtea Constitutionala, Johahanis, primarii, prefecturi, servicii secrete, toata aceasta gloata de nemernici si-a dat mana pentru a pune in practica impotriva (...)
Nora, raspunsurile la intrebarile tale le asteptam si noi, toti. Nu pot decat sa sper ca le vom afla. La un moment dat. Raducu, inainte sa-l injuri, incearca macar sa-i (...)