„De închiriat” – modul Aradului de a ura turiștilor „Bine ați venit!”
Aradul – perla de pe Mureș. Un oraș occidental, cu clădiri și monumente impresionante, ce au fost martore la clipe tumultoase ale istoriei naționale, cât și internaționale… Un oraș pe care ne-am dori cu toții să îl viziteze cât mai mulți turiști. Ne-am înscris și în competiția Capitală Culturală Europeană, pentru anul 2021. Avem vise mari, iar pentru împlinirea lor, toată lumea e plină de idei și propuneri… să se construiască aia, să se mute aia, să se aducă ailaltă… E plin sacul cu ele.
Dar eu zic că, până să ajungem la restructurări atât de mărețe, ar trebui să ne ocupăm mai întâi de o problemă care stă chiar sub nasul nostru (mă rog, sau mai degrabă al turiștilor) și dacă nici măcar pe asta nu suntem în stare să o îndreptăm, orice vis legat de o înflorire turistică a orașului pare de-a dreptul ilar…
Este vorba de primul loc dintr-un oraș pe care îl va căuta orice turist, care vrea să afle ce urmează să viziteze: Biroul de Informare Turistică. Loc pe lângă care, dacă treci, nici nu îți poate trece prin cap că este un spațiu încă funcțional. În primul rând, are un orar de-a dreptul stupid. E deschis de marți până sâmbătă, însă mai mult dimineața. Din câte știu eu, majoritatea oamenilor care merg într-un concediu, dimineața, la ora nouă sau zece, încă se relaxează în camera hotelului, sau sunt în sala de mese, savurându-și cafeaua. Dacă vor să exploreze un oraș, o vor face mai mult ca sigur după-masa. Pe orar figurează că ar fi deschis până la ora 17:00, dar asta e o poveste frumoasă doar pe foaie. Iar de week-end nici nu mai are rost să adaug ceva, decât că sâmbăta biroul e deschis până la ora 13:00, iar duminica este închis.
Ok, orarul nu e grozav. Dar măcar cu aspectul atrage toți turiștii de pe o rază de 500 de kilometri, nu?…Da, e desprins din poveștile Disney…
Am zis Disney? Voiam să spun Hitchcock…
Biroul e situat chiar în centrul orașului, în cel mai bun loc pe care putea să îl aleagă cineva… Foarte accesibil, aproape de Primărie, aproape de Teatrul Clasic, de Galeriile de Artă… doar că există un micuț amănunt care cam strică înreaga ecuație: e înconjurat de spații falimentare!!!
Este inadmisibil ca locul care se presupune că reprezintă primul impact al turiștilor cu Aradul să lase un mesaj, deloc subtil, care efectiv să le zbiere: „AICI NU E NIMIC! PLECAȚI ACASĂ!”. În stânga Biroului de Informare Turistică sunt patru spații falimentate, pavazate cu zeci de afișe și ziare spălăcite și sfâșiate. Am deslușit pe unul dintre ele știrea aceea breaking news a vremii, cu acei studenți de la Medicină care tăiaseră în bucățele un om, așa că vă dați seama cam din ce perioadă sunt lipite acolo (dacă nu vă amntiți de știre, mi-am consolidat și mai tare argumentul). Lângă spațiile astea minunate mai e, în plus, o agenție Loto care, deși nu e închisă, arată de parcă a supraviețuit unui cutremur, iar în partea dreaptă a Biroului zace, în ultimul hal de degradare, de ani de zile, spațiul enorm a ceea ce arădenii au cunoscut cândva sub denumirea de Cofetăria Casata. Dar de ce ne mirăm? Le-a fost greu până și să dea jos, de pe un balcon de acolo, reclama din plastic scorojit al unui ziar local care nu mai există de mult timp…
Nu pot să nu mă întreb: chiar nu se poate lua nicio măsură legată de aspectul acestei porțiuni a Bulevardului Revoluției, zonă pe care o văd de pe geamurile camerelor, fiecare turist, de la etajul 1 până la etajul 10 al hotelului Continental?
Îngrozită de ideea asta, am urcat până la ultimul etaj, pentru a vedea cu proprii mei ochi peisajul. Dar m-am mai liniștit temporar. Noroc că de la o asemenea distanță, problema se mai diminuează. Nu mai poți să te concentrezi atât de tare pe spațiile părăginite, că îți fură privirea frumoasa panoramă înconjurătoare. Probabil asta e strategia pe care se bazează și conducerea orașului… Dacă o problemă nu sare în ochi, nu există…
Dar, uitați-vă peste poze, există!
Comentariile portalului
Estimările declarate la semnarea contractului respectiv au fost că preţul de producţie al gigacaloriei ar urma să scadă cu 50%, odată cu punerea în funcțiune a noii (...)
Bine bine totul frumos dar... Cu cat o sa ne scada factura dupa technologizare Astia noi platitorii de taxe din care se cumpara cu ce ne alegem ? Pe hartie e (...)
Nu este o noutate violenta în școlile arădene !exista din ani 90 și persista și acum,doar că se mușamalizează,și se minte cu înverșunare!minori pot ră (...)