Deși fac parte dintre cei care consideră că femeile trebuie să fie egale cu bărbații, am ajuns la concluzia că nici vorbă să fie posibil acest lucru întru totul. În mod cert, există joburi unde femeile s-ar pierde cu totul dacă ar fi să presteze o anumită muncă, la fel cum și bărbaților le-ar fi greu în domenii care femeilor le vin ca o mănușă. Dar, chiar și ajunsă în acest punct, tot susțin că bărbații pot face orice meserie, vreme în care femeilor nu prea le e la îndemână să facă absolut tot ce pot să facă bărbații. Și spun asta femeie fiind – ba, chiar o feministă convinsă atunci când observ că suntem călcate grosolan cu bocancii pe bătături.

DAR!!! Admit că există femei șoferi de TIR, admit că există femei în construcții, că unele manevrează macarale sau mașini de tonaj greu, iar altele sunt excelente în profesii precum acelea de arbitru sau pompier. Să recunoaștem însă că vorbim doar de niște excepții. Pure excepții. Nu vezi la ordinea zilei așa ceva, după cum nu vezi femei prea des nici ca piloți de curse, căpitani de aeronavă sau comandanți de garnizoană. De altfel, substantive precum șofer, comandant, arbitru, căpitan, macaragiu, pilot etc. nici măcar nu au forme de feminin, fiind profesii atât de masculine, încât uzul n-a creat variante feminine unanim acceptate. Sigur, jonglăm noi cu „șoferiță”, „comandantă”, „căpităniță”, „macaragiță” sau „arbitră” etc., dar „pilotă” tot n-ai cum să-i zici, că ar însemna altceva. Și nici vreo „pompieriță” n-ați văzut vreodată să vină la vreun incendiu. Prin urmare, e nevoie s-o lăsăm mai moale cu egalitatea absolută între femei și bărbați, fiindcă ea, pur și simplu, nu poate exista.

Gigi, de pildă, asistent medical, deci specialist într-o profesie unde excelează femeile, a constatat că nu este tratat de colegele lui în mod egal. Dacă trebuie ridicat un pacient într-un anumit fel, colega asistentă îl cheamă pe Gigi s-o ajute, că „e bărbat și are mai multă putere”. Dacă trebuie scos un pat dintr-un salon și apare o problemă, colega asistentă tot pe Gigi îl cheamă, pentru că „are spirit tehnic”. După mai multe astfel de solicitări, Gigi decretează că nu e tratat corect, că și el e tot asistent, însă, pe lângă că asistă un număr de medici și bolnavi, e nevoit să asiste și un număr de colege asistente.

Se întreba o prietenă de ce auzim mai des de bărbați, decât de femei, excelând în domenii precum medicina, IT-ul sau domeniul antreprenorial? După o cugetare oarecare, a venit și cu răspunsul. „Păi, da, spunea ea, bărbații n-au pe cap atâtea. Ei se pot concentra fără probleme asupra unei preocupări, asupra unui job, fiind cu mintea acolo sută la sută. Dacă e neurochirurg, bărbatul e acolo cu totul. Se poate deconecta de tot restul problemelor cotidiene, fără să-i pese nicio secundă. Pe când, o femeie în aceeași poziție are în minte și alte flash-uri: copil, grădiniță, școală, serbare, nimic pentru cină, bătrâni bolnavi acasă, curățenie generală, spălat, pregătit ceva anume etc. Bărbații însă reușesc, cumva, să se poziționeze deasupra tuturor obligațiilor și gândurilor de felul acesta, reușesc să se lepede de absolut orice balast cotidian și să fie doar acolo unde profesează, strict acolo unde au de gândit, de intervenit, de prestat.”

Scriu toate acestea pentru a sublinia că am considerat mereu sterilă lupta acerbă a femeilor de a le fi egale bărbaților. N-avem cum, oricâte eforturi am face. Nu în toate domeniile, în orice caz. Și apoi, nu e mai frumoasă delicatețea și suava neputință fizică ce ne face să avem nevoie uneori de sprijinul puternicilor bărbați? De acord că judecăm la fel sau mai bine decât mulți dintre ei, că avem spirit practic mai dezvoltat, că nu ne plac haosul și dezorganizarea și nu admitem scoateri din ritm, spre deosebire de ei, care pot, fără prea mari probleme, să întrerupă brusc ceva, pentru a se apuca de altceva, mult mai interesant.

Desigur, când femeile au început să câștige la fel ca bărbații și să facă lucruri care înainte era de neconceput să fie făcute de vreo reprezentantă a sexului frumos, au apărut și problemele. Femeia care câștigă la fel ca soțul ei nu mai e logic să-și aștepte bărbatul cu ciorba caldă și masa pusă; pentru că el nu vine obosit, după o zi de vânătoare, ci de la un serviciu, unde, întâmplător, a fost și ea, în egală măsură. În același context, femeia nu e logic nici să se ridice de la masă să-i dea bărbatului său sarea, de pildă, când de sare are nevoie el și nu ea, iar sarea e la distanță egală de amândoi.

Personal, am hotărât că îmi place inegalitatea evidentă dintre femei și bărbați. Fiindcă, vorbind despre egalitatea dintre cele două sexe, vorbim despre competiţie. Iar atâta timp cât punem sexele în competiţie, întotdeauna va fi un învingător aparent şi pentru scurtă durată. Îmi place deci ideea canapelei urcate la etaj de bărbați, a bagajelor grele cărate de bărbați, a protecției resimțite în orice situație atunci când ai alături un bărbat. Drept care le recunosc superioritatea. Mă întreb însă… oare superioritate nu înseamnă să ți se care canapeaua, să ți se care bagajele sau să stai la adăpost în timp ce ești protejată? Semantică, până la urmă.