De ce a fost mutilată și ucisă fata de 18 ani din Mangalia





Întreaga poveste este demnă de scenariul unui film horror. Surse din interiorul anchetei arată că, de fapt, cadavrul fetei găsite sub o bancă în parc aparține unei fete de 18 ani din Vaslui, venită pe litoral să muncească la un hotel din Saturn, cameristă, alături de cea mai bună prietenă a ei, care i-a devenit călău în cele din urmă.
Potrivit aceleiași surse, cele două fete au început să aibă divergențe din cauza faptului că victima își înșela iubitul și îi cerea celei mai bune prietene a ei să mintă pentru ea. Se pare că din această cauză, cele două au început să se certe, apoi s-au lovit reciproc, iar în cele din urmă, prietena ei i-a tăiat gâtul. Apoi a băgat-o într-un geamantan, a dus-o în parc și a pus-o sub o bancă, unde a fost găsită azi dimineață de un pescar.
Poliția a confirmat faptul că a fost identificat autorul crimei.
Victima și criminala erau prietene
„La data de 6 august a.c., în jurul orei 05.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un parc din municipiul Mangalia, se află cadavrul unei persoane de sex femeiesc. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă. Cadavrul prezenta urme de violență, echipajul medical declarând, ulterior, decesul”, a arătat Poliția.
În cauză au fost efectuate cercetări și investigații de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și Poliției municipiului Mangalia, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.
„În urma acestora, a fost stabilită identitatea persoanei vătămate, ca fiind o femeie, de 18 ani, din județul Vaslui. Tot ca urmare a investigațiilor efectuate, a fost identificată și o persoană, de 18 ani, față de care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța”, mai arată IPJ.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
De o vreme încoace când auzim la știri că vreun oficial american "își manifestă îngrijorarea" pentru nerespectarea drepturilor românilor sau despre "starea democrației" ne pufnește râ (...)
Nu blama bohoțul pentru că se poartă ca un bohoț, întreabă-te de ce mai mergi la circ. Dacă arădeanul consumă, păi bohoții asta servesc
Dumnezeu să-l ierte