joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    De azi, Bolt este prezent și pe străzile Aradului! Transportul la cerere, tot mai căutat

    de Special Arad | 13 mai 2021, 1:34 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    0

    Bolt, cea mai mare platformă europeană de mobilitate, lansează serviciile de ride-hailing în Arad, unul dintre principalele centre urbane din România. Astfel, compania estoniană este prezentă cu serviciile sale în 12 orașe din țară, dublând numărul lor în mai puțin de două luni.

    Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România, a declarat:

    Arad este principala poartă de intrare în România și un centru de legătură foarte important cu restul Europei, dar și un oraș cu o dezvoltare remarcabilă în ultimii ani. Ni s-a părut firesc să lansăm principalul nostru serviciu, acela de transport la cerere, în Arad. Chiar și în contextul pandemiei, serviciul de ride-hailing a avut un real succes peste tot unde ne-am extins în România, iar acest lucru ne-a oferit încrederea și resursele necesare pentru a acoperi tot mai multe orașe. Odată cu lansările de la Arad și de la Oradea, Bolt este activ de acum în toate marile orașe din vestul României.

    Pe lângă serviciile de transport la cerere, Bolt activează și în domeniul micromobilității, prin închirierea de trotinete electrice, și în cel de transport de mâncare, prin aplicația Bolt Food, fiind deja prezent în multe orașe mari din țară cu toată gama de servicii.

    Pentru a accesa serviciile de ride-hailing Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicația Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store.

    Prețul curselor Bolt din Arad începe de la 8 lei, iar pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%. Atât pasagerii, cât și șoferii au obligația legală de a purta permanent masca de protecție. Bolt recomandă, de asemenea, șoferilor săi parteneri să dezinfecteze mașinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanțare socială și de igienă conform reglementărilor în vigoare.

    Despre Bolt

    Bolt este cea mai mare platformă europeană de mobilitate, care are drept scop să facă mobilitatea urbană mai accesibilă, convenabilă și responsabilă.

    Bolt are peste 50 de milioane de utilizatori înregistrați în peste 40 de țări din Europa și Africa. Serviciile sale variază de la ride-hailing, la micromobilitate cu trotinete și biciclete electrice, până la livrarea de alimente și pachete.

    Toate cursele Bolt din Europa sunt 100% neutre din punct de vedere al emisiilor de carbon, ca parte a Planului Verde al Bolt, un angajament pe termen lung de reducere a amprentei ecologice a companiei.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.