De anul viitor, Miss Marion Davies ne va zâmbi din nou de pe strada Mețianu

    de [email protected] | 26 decembrie 2015, 12:30 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    2

    Campania demarată de site-urile Arad Culture și Special Arad a ajuns, în sfârșit, în faza finală. Deja este o certitudine: faimoasa actriță americană a anilor ’20, Marion Davies, ținând în mână un pahar cu și mai faimoasa băutură carbogazoasă, ne va zâmbi încă o dată din cel mai vizibil unghi al străzii pietonale Mețianu.

    Pictura murală (reclamă totodată la Coca-Cola) va fi refăcută de artistul arădean Sabin Chintoan, începând, probabil, din primăvara anului viitor, atunci când condițiile meteo vor permite efectuarea acestei lucrări. Certificatul de urbanism, adică autorizația pentru „operațiunea Marion Davies pe Mețianu”, a fost eliberat de camera 5 a Primăriei Arad la jumătatea lunii decembrie, după luni de zile de „alergări” după zeci de hârțoage oficiale. Toate aceste proceduri legale s-au realizat datorită străduinței lui Laurențiu Cladovan, cel care deține acea parte a clădirii pe care se află pictura (deocamdată) degradată, în timp ce toate cheltuielile au fost și vor fi suportate de către filiala din România a companiei Coca-Cola.

    Miss-Marion-Davies-Coca-Cola-Mețianu-Arad

    De-a lungul anilor, de când săraca Marion Davies de Arad a început să-și „piardă”, pas cu pas, întreaga față, au fost numeroase postări pe diferite bloguri și campanii pe Facebook prin care s-a dorit restaurarea reclamei, dar se pare că cea din urmă, mai sus amintita campanie a fost cea care a reușit să motorizeze compania să-și restaureze cea mai emblematică pictură-reclamă din țară. Proiectul n-ar fi fost posibil, firește, fără entuziasmul a sute de arădeni care au semnat petiția online și fără ajutorul unor oameni care au adus campania în atenția departamentului de marketing a Coca-Cola România. Printre acești oameni insistenți ne-am numărat și noi, cei care le-am trimis articolele apărute în presă legate de acest subiect și i-am „bâzâit” telefonic lună de lună, dorind să aflăm în ce stadiu se aflau negocierile. Nu în ultimul rând, cel mai mult a contat acordul lui Laurențiu Cladovan.

    Acesta ne-a mai spus că și-ar fi dorit să obțină autorizația și pentru restaurarea întregii clădiri (inclusiv partea de jos, care nu îi aparține), în schimb nu au fost de acord ceilalți locatari.

    Mai trebuie adăugat că, la fel ca în anul 1995, Cladovan nu a perceput nicio taxă pentru spațiul publicitar, decât garanția că lucrarea va fi profesionistă și, mai ales, durabilă. Prima pictură nu a rezistat decât cca. zece ani, însă de data aceasta se pare că antreprenorii angajați de compania Coca-Cola vor face tot posibilul ca „mica istorie arădeană” a reclamei să rămână și să încânte cât mai mult timp ochii arădenilor și, de ce nu, ai turiștilor.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.