Ce indică datele preliminare în privința decesului lui Mile Povan, îndrăgitul interpret de muzică populară





Datele preliminare în ceea ce privește cauza decesului îndrăgitului interpret de muzică populară, Mile Povan, pe numele său real Mihai Leric, indică faptul că tânărul în vârstă de 31 de ani ar fi suferit un infarct miocardic, spun surse.
Ce a provocat însă acest infarct miocardic nu s-a stabilit deocamdată. Prin urmare, s-au prelevat probe pentru analize toxicologice – inclusiv pentru substanțe interzise – care vor fi finalizate în câteva zile, în speranța că acestea ar putea face lumină în privința cauzei decesului, având în vedere că artistul a declarat cadrelor medicale de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, că ar fi luat medicamente.
Mile Povan a ajuns în urmă cu două zile la Unitatea de Primite Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad acuzând stări de amețeală. Surse spun că acesta ar fi declarat cadrelor medicale că ar fi luat medicamente pentru slăbit, în timp ce altora le-a precizat că ar fi luat medicamente pentru detoxifierea organismului sau pentru creșterea masei musculare.
Artistului i s-a administrat tratament intravenos, i s-au efectuat analize de sânge, însă când tânărul a început să se simtă mai bine a solicitat să fie lăsat să părăsească unitatea medicală, deși cadrele medicale s-au împotrivit.
Cântărețul ar fi plecat pe propria răspundere, înainte ca analizele de sânge să fie finalizate.
Mile Povan a fost găsit, ulterior, decedat în locuința sa.
Comentariile portalului
== TZAI DRK CU MINCIUNILE VOASTRE ORDINARE == ROMULANIA ALOCA DOAR 6/100 DIN PIB PT SANATATE== AUSTRIA FRANTZA ALOCA 11,2/100 DIN PIB == PANA SI BULGARIA ALOCA 7,7/100 DIN PIB == SCARBA MI E DE VOI == AJUNGETZI (...)
Din ce se vede,distinsul domn senator este un mic fir de par in calea ascensiunii lui Georgescu,un element nesemnificativ,ce s-ar vinde pe bani putini. Asta desigur,daca (...)
Repercusiunile șefului arogant care nu este capabil de aceasta funcție, polițiștii care țin pasul cu inflația, inclusiv acela care a ieșit la pensie și continua (...)