DAS Arad: a fost constatată o creștere de 40% a cazurilor de tulburări de vedere în rândul elevilor





Comunicat. Direcția de Asistență Socială Arad, prin medicii din cabinetele medicale școlare din municipiu, a realizat o examinare a copiilor aflați la sfârșitul claselor a VIII-a, în vederea identificării unor eventuale tulburări de vedere. Acest control medical reprezintă una dintre atribuțiile specifice ale instituției noastre.
„În urma examinării acuității vizuale a 1408 elevi, au fost identificați un număr de 515 elevi cu tulburări de refracție, dintre care 135 de cazuri noi, față de cele 380 aflate deja în evidența noastră, o creștere îngrijorătoare de aproape 40% față de aceeași perioadă a anului trecut”, a declarat Oana Pârvulescu, director general DAS Arad.
Copiii identificați cu tulburări de vedere au fost redirecționați, prin mijlocirea medicilor de familie, către serviciile oftalmologice de specialitate, în vederea unui consult și, dacă este cazul, pentru stabilirea conduitei terapeutice.
Comentariile portalului
Pe când DNA-ul la RAR? (cenzurat de redactie) dormi bine noaptea când știi ca ai fost SPAGARUL nr 1 abuzurile tale nu vor rămâne nepedepsite. Acest jeg (...)
= BAI DRUJBISTULE == UITE CE ZICEA BOLOJAN == NU POTZI SA ATRAGI FONDURI EUROPENE DACA AI PRIMARIA PLINA CU NEAMURI SI COLEGI DE PARTID INCOMPETENTZI == SIMPLU == VALABIL SI PT HOTZSPATARUL LUI PUSHCULITZA .
== PT FLORIN - ==AL DOILEA THICHET CE CULOARE ARE?