Ne-am petrecut o bună parte din ziua de 8 martie, Ziua Internațională a Femeii, alături de Bătrâna Doamnă a fotbalului românesc, UTA Arad. Aveam încă de marți programat un interviu cu noul portar al echipei, ucraineanul Danylo Kucher, un portar apărut parcă de niciunde, de care nu a auzit nimeni, dar care a făcut un meci mare duminică împotriva celor de la FCSB.

Întâlnirea cu Danylo a avut loc după ce am participat și la conferința de presă la care au participat pe rând antrenorul Gyuszi Balint și brazilianul Roger.

Kucher a ajuns la UTA de la gruparea ucraineană Inhulets Petrove, o echipă necunoscută în România chiar dacă a jucat o finală de Cupa Ucrainei în 2019, pierdută în fața lui Șahtior. Inhulets este un club fondat în 2013 care a promovat în prima ligă din Ucraina în 2020, an în care a promovat și UTA.

Danylo Kucher a mai evoluat la Minaj, la alte două grupări din Letonia și are un meci disputat și pentru o fostă finalistă de Europa League, Dnipro Dnepropetrovsk.

Am dorit să vorbim cu noul goalkeeper de la UTA și pentru că a ajuns la Arad dintr-o țară care de mai bine de un an se află într-un război cumplit cu Rusia, un război care a distrus vieți, orașe, iar sportul din Ucraina se dispută în condiții cu totul și cu totul speciale, așa cum avea să ne spună și Danylo.

Ne-am întâlnit cu el chiar pe gazon, un gazon moale în care ne intrau pantofii chiar fără să purtăm crampoane. Inițial am stabilit că interviul îl vom lua în limba engleză, dar Kucher a venit cu altă idee. „Înțeleg aproape tot în engleză, dar mă exprim mai greu. Haideți să ne înregistrăm cu google translate, eu vorbesc în ucraineană și apoi ne uităm cum iese”, a zis Danylo, și așa am făcut.

– Danylo, ai avut o evoluție foarte bună cu FCSB la primul tău meci pe această arenă în fața unui public cald și a unui stadion arhiplin. Ce ai simțit?

– A fost uimitor, mi-a plăcut cum susțin oamenii din oraș acest club. Merită foarte multe suporterii, au fost extraordinari. Pe teren, fiecare dintre noi am arătat caracter și am dat tot ce am putut mai bine. Am arătat că eram cu toții pregătiți din punct de vedere emoțional pentru juca acest meci și asta ne-a dus la un rezultat pozitiv.

– Dar te așteptai la o astfel de atmosferă?

– Nu mă așteptam ca atât de mulți oameni să vină la un meci de fotbal. A fost incredibil, am petrecut două sezoane în Ucraina și înainte de război, iar oamenii nu mergeau la fotbal nici atunci. Dar această atmosferă pe care o creează suporterii valorează foarte mult, fanii sunt fideli, își iubesc echipa și mă-nclin cu respect în fața lor. (A arătat apoi un gest care imită scoaterea pălăriei).

– Ai avut o intervenție foarte bună la Miculescu în minutul 44, una care a făcut ca scorul primei reprize să rămână egal. Apoi ai mai avut două intervenții bune și în repriza a doua.

– Da, asta este treaba mea. Sunt un jucător de echipă și asta este treaba mea. Scopul este să apăr poarta, și să ofer echipei siguranță. Cred că până acum mi-am făcut bine treaba.

– Când ai semnat contractul cu UTA știai că este o echipă clasată pe penultimul loc. A fost vreo problemă legată de acest fapt?

– Nu este prima dată pentru mine când echipa la care evoluez nu este într-o poziție foarte bună în clasament. Am fost adus aici tocmai pentru a face față acestei sarcini, pentru a ajuta echipa să rămână în prima ligă și să fac tot ce ține de mine pentru a arăta antrenorului că merit să fiu în poartă. Cred că ne vom salva în acest sezon, iar în sezonul viitor vreau să luptăm pentru trofeu.

Danylo Kucher: „Sunau alarmele în timpul meciurilor și mergeam în buncăr”

– Ai venit la Arad dintr-o țară aflată în război. Cum este fotbalul pe timp de război?

– Este foarte greu să numești fotbal ceea ce se întâmplă acum în Ucraina. Aveam sirene foarte dese, sunau alarmele și jocurile se opreau pentru a merge în buncăr. Așteptam până trecea pericolul și reveneam pe teren. Un meci de fotbal poate dura chiar două-trei ore așa că, în momentul de față, poziția fotbalului în Ucraina este foarte grea, dar ne descurcăm și vom merge mai departe.

– Cum a fost pentru tine noaptea de 24 februarie 2022, noaptea în care Rusia a invadat Ucraina?

– În acea noapte eram cu echipa în cantonamentul din Turcia. Trebuia să jucăm împotriva lui Dinamo Kiev în aceeași zi, un meci amical. Am zburat, ne-am cazat într-un hotel și a doua zi a început războiul. Ne-am trezit cu toții dimineața devreme și toată lumea era speriată, îngrijorată. Nu știam la ce să ne gândim și cum să facem față unei asemenea situații, dar suntem o țară puternică și știu că vom depăși totul, iar victoria va fi a noastră.

Danylo Kucher nu a fost chemat în armată…

– Tu, ca tânăr ucrainean, ai fost chemat în armată?

– Fiind un fotbalist profesionist, cu contract, nu am fost înregimentat în armată, dar sunt fericit că avem o armată puternică, soldații noștri sunt profesioniști și sunt foarte buni. Ei și toți ucrainenii apără orașele și țara.

– Dar au fost cazuri în care oameni din sport, cum este fostul antrenor de la Sheriff Tiraspol, au ales să ia arma în mână.

– Da, Yuri Vernydub, antrenorul care a jucat în grupele Champions League cu Sheriff. El, la începutul războiului s-a întors în țară și a ales să își apere orașul. S-a înregimentat în trupele locale, nu s-a dus pe front, dar gestul său a fost unul mare.

– Dar familia ta, prietenii tăi, cum sunt? Au suferit în urma acestui război?

– Prietenii mei și familia mea sunt bine. Chiar săptămâna viitoare vor ajunge la Arad soția mea și fiul meu în vârstă de 2 ani. Am mai mulți prieteni care sunt în armată, dar momentan încă nu au fost detașați pe front, unde se duc luptele grele, dar acest lucru care se poate întâmpla oricând.

– Ai fost fericit, sau emoționat, când ai fost sunat din partea clubului UTA?

– Da, am fost foarte fericit că am primit telefonul de la UTA. Eu mi-am dorit foarte mult să vin în Europa, iar când am auzit de UTA, de România, am realizat că îi știu de aici pe Răzvan Raț, care a fost la Șahtior, pe Vlad care a jucat la Dnipro și evident pe Mircea Lucescu, un mare antrenor.

Danylo Kucher: „Mie îmi place în orașele mici”

– Dar cum ai găsit Aradul?

– Îmi place foarte mult orașul Arad. E mic față de ceea ce sunt eu obișnuit în Ucraina, dar atmosfera este una mare și contează foarte mult. Aradul este un oraș mic cu un public mare. Mie îmi place în orașele mici. Am doar 20 de minute de mers pe jos până la stadion. Eu sunt din Krivoi Rog, un oraș mare din Ucraina.

– Dar gazonul pe care chiar stăm acum cum ți se pare?

– Cu gazonul nu am probleme, am jucat pe terenuri mult mai rele. Când eram copil și jucam la juniori, dar și mai apoi când am jucat la echipe de amatori, am jucat chiar și pe terenuri cu cauciuc. (Râde).

***

În timp ce încheiam discuția cu Danylo, pe lângă noi au sosit Paul Anton și mai apoi chiar colegul său din poartă, Dragoș Balauru. A glumit cu amândoi și a venit la câteva poze aproape de tribuna a doua. La plecare i-am întins mâna, dar Danylo ne-a strâns pe amândoi în brațele sale mari de la care noi așteptăm să facă în continuare minuni în poarta Bătrânei Doamne.