Dăncilă, despre o posibilă excludere a Anei Birchall din partid: „Este o mare nemulțumire în PSD față de atitudinea sa”

Viorica Dăncilă a declarat, duminică, că ”este o mare nemulțumire în PSD față de atitudinea Anei Birchall”, care a adoptat altă linie decât cea a partidului cât a fost la Ministerul Justiției, și că săptămâna viitoare va avea loc un CEx în care va fi abordat și subiectul acesta.
„Este o mare nemulțumire în PSD față de atitudinea doamnei Birchall, pentru că este important ca drepturile cetățenilor să fie respectate. Săptămâna viitoare avem Comitet Executiv și vom avea o discuție referitoare la ea”, a declarat Dăncilă la Antena 3, întrebată de Radu Tudor dacă fostul ministru al Justiției va fi exclus din PSD.
„Doamna Birchall era revocată de mine din funcția de ministru, dar același președinte nu a vrut să accepte să o revoce, acum am înțeles de ce”, a mai comentat Dăncilă făcând referire la faptul că președintele Klaus Iohannis i-a mulțumit astăzi Anei Birchall pentru munca depusă în mandat, apreciind tototdată că a fost în contrasens cu conducerea guvernului PSD.
Președinta PSD a mai spus că nu este de acord cu propunerea PNL din programul de guvernare de a lua măsuri precum privatizarea unor companii de stat din domeniul transporturilor pentru redresarea acestora.
„Nu cred că este o soluție, trebuie să dezvoltăm economia românească. Peste tot s-a privatizat. Nouă, românilor, ce ne rămâne?”, a comentat Dăncilă.
Sursa: HotNews
Articol plătit de Partidul Social Democrat, cod unic mandatar 31190008
Comentariile portalului
Sunt suficiente câteva cuie bătute în trunchiul copacului in diferite locuri pentru cei care vor să oprească drujbisti să-și facă treabă. Vreau sa vad ce Dorel (...)
Ati achizitionat acele aparate de 150.000 RON - oare le si folositi? Sau din prea multa competenta, va dati cu parerea asupra unor arbori de 150 de ani? Ne vedem diseara la (...)
nu a fost gol dar au semnalizat iar eronat off side arbitri de 2 lei