sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Dan Petrescu pleacă de la CFR Cluj! Decizia s-ar putea oficializa în această după amiază

    de Lucian Dănilă | 30 noiembrie 2020, 9:27 AM | Sport

    1

    Patru înfrângeri consecutive pe teren propriu i-ar putea fi fatale lui Dan Petrescu în ceea ce privește funcția sa de antrenor al campioanei CFR Cluj. Gaz Metan, UTA și Roma au câștigat pe rând la Cluj, iar aseară CFR a fost învinsă și de Poli Iași șu 1-0 în Cupa României, meci considerat însă ca fiind pe terenul celor d ela Iași…

    Decizia conducătorilor de la CFR de a-l da afară pe Petrescu se pare că a fost luată în urma unei întâlniri de urgenţă imediat după meciul cu Iași.

    Clauza de reziliere de 2 milioane de euro, valabilă în ambele direcţii, ar urma să fie negociată de antrenor cu patronul Neluţu Varga în zilele următoare. Şeful clubului a confirmat, duminică noaptea, pentru Fanatik, despărţirea de Petrescu şi spune că nu se mai pune problema unei reconcilieri. „Da, e adevărat, ne-am despărţit de domnul Dan Petrescu. Este o decizie definitivă, n-o mai întoarce nici preşedintele României! Îi mulţumim pentru tot! Asta e viaţa… nu ai voie, la ce condiţii avem, să te elimine Poli Iaşi din Cupă! Vom aduce rapid antrenor… Eu îl vreau pe Mutu, am încredere în Adi… dar vom vedea. Mai multe vom şti mâine, sperăm ca noaptea să fie un sfetnic bun pentru viitorul lui CFR Cluj…”, a spus Neluţu Varga pentru sursa citată.

    Digisport anunţă că oficializarea divorţului ar putea avea loc luni, la prânz, după o şedinţă la care vor participa Neluţu Varga, Marian Copilu şi Dan Petrescu.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    1 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.