vineri, 12 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Urmări vizibile ale cutremurului la fostul Spital Municipal din Arad și la Compartimentul Boli Paliative din Ghioroc | Video

    de Raluca Medeleanu | 7 iunie 2023, 12:00 AM | Ghioroc | Știri Arad | Topic special

    3

    (foto: secție SCJU Arad / secție SCJU Ghioroc)

    Marți seară, în jurul orei 20:26, s-a produs în județul Arad un cutremur de intensitate medie, de 5,2 magnitudine, care a afectat mai multe clădiri istorice din municipiu, principalele daune fiind tencuiala și țiglele căzute. Urmări ale cutremurului au fost vizibile și în clădirea fostului spital Municipal, care găzduiește la ora actuală secții ale Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad.

    În clădirea monument istoric, veche de aproape 200 ani, vibrațiile cutremurului au desprins bucăți din tavan, care au căzut pe jos.

    De asemenea, pagube s-au produs și la Compartimentul de îngrijiri paliative de la Ghioroc, unde a căzut și acolo tencuiala pe hol și în anumite porțiuni dintr-o încăpere de lângă hol au apărut fisuri adânci în pereți, chiar și în faianță.

    Într-un video trimis pe adresa redacției, putem auzi cum personalul medical de acolo își face griji cum să procedeze cu pacienții, punându-se problema să îi mute din anumite saloane.

    „Dacă mai vine un cutremur așa, se dărâmă spitalul!”, se aude în înregistrare vocea speriată a unei persoane.

    Aflăm însă de la purtătorul de cuvânt al SCJU că nu a mai fost necesară mutarea pacienților și că directorul administrativ s-a deplasat la fiecare secție pentru a face verificări.

    Directorul administrativ e încă la secțiile din fostul spital municipal la această oră, după ce a fost și la Ghioroc.

    Pe de altă parte, la alte secții ale Spitalului Județean, precum Maternul de exemplu, nu au fost observate efecte ale cutremurului. Conducerea SCJU va evalua exact pagubele și va reveni cu un bilanț mâine.

    Amintim că imobilele din fostul spital Municipal urmează să fie reabilitate, în urma câștigării de Consiliul Județean Arad a unui proiect de renovare energetică, prin finanțare PNRR, „Valul Renovării”. Suma câștigată este de 15,3 milioane lei, însă se referă doar la intervenții exterioare a clădirii.

     

    Citește și:

    •  Fostul Spital Municipal va fi reabilitat. A fost câștigată finanțarea prin PNRR 

    •  Un nou cutremur în județul Arad, mai puternic decât precedentele: de magnitudinea 5,2 

    •  (VIDEO) Primarul Bibarț, aflat pe stradă imediat după producerea cutremurului: „Trebuie respectate normele de construcție”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Nici măcar o reconsolidare din temelii nu ar rezolva problema unele clădiri sunt prea șubrede și pur și simplu trebuie demolate.
      Vedeți și pozele din online cu blocurile noi de la Ared,si în Turcia cele mai vulnerabile clădiri pe lângă cele vechi au fost cele pe piloni.

      0 voturi
      +1
      -1
      • Eu zic ușor cu graba spre demolare. nu cred că se pune problema demolării spitalului municipal pt că a căzut tencuiala… gândiți-vă mai ales că este o clădire înregistrată ca monument istoric și beneficiază de o protecție suplimentară prin lege

        +2 voturi
        +1
        -1

    Scrie un comentariu

    9 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.