Cupa „Palatului” la șah se află la al zecelea start





Palatul Copiilor Arad a dat, vineri, startul în ediția cu numărul 10 a Concursului național de șah Cupa „Palatului”.
Prima rundă în cele două turnee, A și B, a avut loc vineri după-amiază, sâmbătă și duminică fiind programate celelalte etape, 6 în total în primul turneu, respectiv 7 în cel de-al doilea. Concursul mai cuprinde două turnee, C și D.
Participă copii din: Arad, Lipova, Pecica, Sebiș, București, Iași, Buzău, Giroc, Ocna Mureș, Lugoj, Timișoara și Bicaz.
Șah-matul se caută în sala „Vasile Goldiș” din incinta Consiliului Județean Arad.
Special Arad este partener media al evenimentului gândit de prof. Mitică Cosma.
Comentariile portalului
Trei ani va dura tronsonul până la Ghioroc, tronsoanele din municipiu mai puțin, conform contractului. Călătorii vor fi preluați, așa cum a fost și î (...)
3 ani! vă dați seama în ce oraș trăim? Și pur și simplu intâmplător pasagerii spre/dinspre Podgoria Aradului vor fi preluați de Pitzo, Fdc, Puma, (...)
Deci, dacă știau că până în 2028 (în cel mai bun caz) jumătate din rețeaua de tramvai din Arad nu va mai fi funcțională, mă întreb de (...)