Cum va fi vremea în weekend? În unele zone va fi caniculă





Vremea va fi călduroasă în ultimul sfârşit de săptămână al lunii august, iar în unele regiuni ale ţării temperaturile vor fi caniculare, ajungând chiar şi la 35 de grade Celsius, a declarat, pentru Mediafax, meteorologul de serviciu ANM, Dinu Mărăşoiu.
Meteorologul a precizat că vremea va fi caniculară în Banat, Crişana şi sud-vestul Olteniei, temperaturile maxime putând să ajungă la 35 de grade.
În Bucureşti, meteorologii estimează valori maxime ce se situează în jurul temperaturii de 32 de grade Celsius.
„Duminică, doar seara, în zonele de munte şi în nordul ţării vor fi înnorări şi câteva averse. În rest, se menţine vremea frumoasă şi, local, caniculară, în partea de vest şi sud-vest a ţării, cu maxime cuprinse între 30 şi 36 de grade Celsius”, menţionează sursa citată.
Mărăşoiu a mai spus că, în Capitală, duminică, temperatura maximă ar putea ajunge la 34 de grade Celsius.
sursa: mediafax
Comentariile portalului
Buna seara tuturor!Sunt un om care a avut ocazia sa stea de vorba cu Domnul Bolojan. Impresia a fost un om deosebit, cu picioarele pe pămînt, știind (...)
Eu nu cred că trebuie să ne facem probleme. Din câte știu eu romul la 40 de grade nu e inflamabil.
Ce festival bre? Aici se vorbea de caniculă. Iar ai făcut insolație?