Cum se întorc copiii acasă, episodul 3. Nici speranțele nu au mai rămas pentru un dram de normalitate





Azi se împlinește o lună de la publicarea articolului Cum se întorc copiii acasă. O zonă din Arad, uitată de Primărie, a devenit raiul câinilor vagabonzi, în care expuneam problema lipsei trotuarelor într-o zonă din cartierul Grădiște. O cititoare ne-a contactat o zi mai târziu și ne-a expus aceeași problemă, tot în Grădiște.
Arădeanca D.T. ne spunea pe atunci că aceleași mesaje pe care ni le-a transmis nouă, le-a trimis și primarului
Mesajele ei au rămas însă fără răspuns. Astfel, la trei zile de la publicarea primului material am revenit cu „episodul 2” în care expuneam problemele semnalate de aceasta (lipsa trotuarelor într-o zonă cu trafic intens), în speranța că într-un final va fi „auzită”.
Lucru care s-a și întâmplat, cineva din staff-ul primarului (sau poate chiar primarul Bibarț, deoarece mesajele au venit de pe pagina de facebook a acestuia) răspunzându-i că va trimite un angajat în zonă care să verifice și că vor reveni cu un răspuns.
„Se pare că m-am înșelat. A spus că vine să facă constatare … l-am întrebat dacă au fost și ce au constatat, dar din nou îmi vede mesajele și nu răspunde…”. Acesta este mesajul pe care l-am primit de la D.T. , la 12 zile de la promisiunea primită .
Am luat legătura cu reprezentanții Primăriei expunând aceeași problemă, iar aceștia ne-au răspuns că: „Primăria Municipiului Arad încearcă să identifice soluții de amenajare a unui trotuar pe strada Neculce în condițiile în care actuala configurație a străzii nu permite acest lucru. Singura zonă unde s-ar putea amenaja un trotuar este în cea de siguranță a CFR, însă lucrările nu s-ar putea face fără acceptul și avizul celor de la Căile Ferate Române”.
Nu putem trage nici un fel de concluzie de aici întrucât răspunsul este destul de vag și proiectat într-un viitor care pare a fi foarte îndepărtat. Menționăm totuși că arădeanca D.T. a fost contactată ieri de pe pagina primarului, unde i s-a cerut un număr de telefon.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)