vineri, 3 mai, 2024

Special Arad Logo

    Cum să piardă Biserica o afacere de 15 milioane de euro? Se discută canonizarea lui Arsenie Boca

    de Special Arad | 29 septembrie 2015, 11:00 AM | Naţional

    1

    Arsenie Boca, supranumit Sfântul Ardealului, este deja un brand. Locul în care a fost înmormântat părintele în noiembrie 1989 a devenit unul de pelerinaj pentru milioane de români. Considerat ca fiind unul dintre cei mai mari duhovnici ai secolului XX, la mormântul său vin să se roage în fiecare an peste 800.000 de pelerini, care plătesc, în medie, peste 100 de lei pentru o excursie de două zile.

    La ce duce asta? La o afacere de milioane de euro. Multe, foarte multe milioane. Încasările pentru zece luni pline din an se ridică la peste 15 milioane de euro, bani care intră în buzunarele firmelor organizatoare de pelerinaje şi a hotelierilor din zona Hunedoara – Prislop, a vânzătorilor ambulanți de pe marginea drumului. Din informaţiile care sunt disponibile pe paginile de internet ale celor care transportă pelerini, atât la mormântul părintelui, cât şi la alte obiective religioase de pe traseu, o excursie de două zile, cu transport şi cazare, costă între 60 şi 180 de lei, în funcţie de distanţă, dar şi de locul de plecare, scrie adevarulfinanciar.ro.

    Numele lui Arsenie Boca a fost împrumutat și promovat și de fundația creștină Arsenie Boca, care își propune să promoveze cultura şi spiritualitatea creștin-ortodoxă în spaţiul românesc. Pagina sa de internet vine și cu o ofertă de cărți și pliante despre viața și învățăturile părintelui Arsenie Boca, însă raportat la activităţile de pelerinaj, rulajul financiar al Fundaţiei este practic infim. Potrivit datelor disponibile pe portalul Ministerului de Finanțe – ultima raportare datează din 2013 – Fundaţia Arsenie Boca a avut venituri totale de peste 220.000 de lei, din care activitățile economice au generat aproximativ 130.000 de lei, restul provenind din donaţii.

    arsenie 1

    Cum vrea să intre biserica în afacerea Arsenie Boca, una de 15 milioane de euro pe an? Canonizându-l

    După ani de zile în care fenomenul a luat tot mai mare amploare, Mitropolia Ardealului și Episcopiile Devei și Hunedoarei au început demersurile pentru ca cel supranumit „Sfântul Ardealului” să fie canonizat. Se strâng dovezi despre viața sa, dar și despre minunile pe care le-ar fi făcut. Procesul ar putea fi unul anevoios și ar putea dura ani.

    În Biserica Ortodoxă Română, un proces de canonizare începe din teritoriu și de aceea Episcopia Devei și Hunedoarei și Mitropolia Ardealului sunt cele care adună dovezi care să certifice sfințenia vieții părintelui Arsenie Boca.

    Canonizarea cuprinde mai multe etape. O comisie specială îi analizează candidatului faptele, viața și sfârșitul vieții, credința, scrierile, faptele minunate și multe alte. Apoi se ia decizia.

    Preotul Costel Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat pentru stirileprotv.ro că: „Putem vorbi de un fenomen al evlaviei populare, dar trebuie să facem distincție între evlavia autentică și superstiția, bigotismul multora dintre cei care merg la mormânt. Părintele Arsenie Boca a fost cel mai mare contestatar al pseudomisticismului”.

    ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului a spus că „prima etapă a canonizarii este aceasta a constatarii unei evlavii populare. Se crează un cult în jurul persoanei repective. Putem vorbi de un cult? Da. Manifestarea aceasta este atât de mare și sporește și să vedem până unde și cât sporește”.

    Declarându-l sfânt, Biserica Ortodoxă Română ar intra direct în afacerea Arsenie Boca atât prin icoanele, calendarele, sau cărțile în care apare duhovnicul, dar cel mai probabil vor urma șipelerinaje la moaștele sfântului,moaște care vor fi plimbate prin toată țara iar profitul va fi împărțit între fundația Arsenie Boca și Patriarhia Română.

    arsenie 2

    Patriarhul Daniel, unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri ai României

    Este arhicunoscut mercantilismul Patriarhului Daniel (pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea; născut în urmă cu 64 de ani în localitateaDobrești, Bara, din județul Timiș). Înainte de a fi numit Patriarh, ÎPS Daniel a fost Mitropolitul Moldovei și al Bucovinei.

    Sub conducerea lui Daniel, Patriarhia Română a devenit prosperă. Patriarhia Română şi eparhiile BOR care şi-au declarat la Ministerul Finanţelor bilanţurile contabile pe anul trecut au raportat un excedent financiar de peste 33 de milioane de lei, adică aproximativ 7,5 milioane de euro. Nu toate eparhiile şi-au depus însă aceste bilanţuri, conform site-ului Ministerului de Finanţe, de asemenea neexistând date publice nici despre bilanţurile financiare ale entităţilor strict economice ale BOR. Multe eparhii au obţinut profit şi din activităţi economice (producerea şi vânzarea de lumânări, calendare, carte religioasă, vin cultic şi alte obiecte bisericeşti), altele însă au declarat profit obţinut doar din activităţi fără scop patrimonial (cotizaţii, donaţii), scrie revistablogurilor.ro.

    Spre exemplu, nu există date publice la Ministerul Finanţelor pentru Trinitas şi Basilica, organele de presă ale Patriarhiei, însă agenţia de turism a Patriarhiei, Basilica Travel (care se ocupă cu organizarea pelerinajelor) a raportat pe 2014 un profit de 513.000 lei, adică aproximativ 115.000 euro.

    Cea mai bănoasă eparhie a BOR este Arhiepiscopia Bucureştilor, condusă chiar de Patriarhul Daniel, cu un excedent financiar obţinut în 2014 de 7,42 milioane lei, adică aproximativ 1,67 milioane euro (în creştere cu peste 270.000 euro faţă de anul precedent). Veniturile acestei eparhii au fost anul trecut de 59 milioane lei, adică în jur de 13,4 milioane euro.

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    9 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.