joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Cum întreținem și depozităm corect încălțămintea

    de Special Arad | 27 martie 2021, 8:35 AM | Advertorial

    0

    De fiecare dată când ne cumpărăm o pereche nouă de pantofi ne dorim să îi păstrăm într-o stare bună pentru cât mai mult timp.

    Curățarea frecventă și folosirea de produse speciale pentru fiecare tip de material vă vor ajuta să păstrați aspectul și vă vor oferi confortul necesar pentru mai mult timp. Depozitarea corectă este la fel de importantă pentru a evita deteriorarea și a păstra calitatea materialului.

    Urmează câțiva pași simpli și vei putea avea întotdeauna o încălțăminte impecabilă.

    Îngrijirea încălțămintei

    •  Păstrează încălțămintea curată. Curăță noroiul sau orice mizerie imediat ce ai ocazia. Nu lăsa noroiul sau alte substanțe să se usuce deoarece vor fi mai greu de curățat și pot deteriora materialul. Rămân pete, se zgârie sau se decolorează. Încălțămintea te reprezintă, de aceea este important să o ștergi de praf și să o cureți foarte bine de fiecare dată. Ai grijă la pantofii  cu talpa albă. Curăță-i frecvent pentru a evita aspectul inestetic și petele.

    •  Dezinfectează-i în interior cât mai des. Folosește spray-uri speciale pentru a evita mirosurile neplăcute și apariția ciupercilor cauzate de umezeală.

    •  Folosește produse de îngrijire speciale pentru fiecare tip de material.

    •  Citește instrucțiunile de îngrijire și de curățare recomandate de producător pentru fiecare pereche de pantofi și respectă-le pentru a evita deteriorarea.

    Cum întreținem și depozităm corect încălțămintea 2

    Sfaturi pentru depozitare

    •  Depozitează încălțămintea pentru sezonul următor sau pe cea pe care o porți ocazional, într-un spațiu cu o temperatură medie constantă. Diferențele de temperatură și umiditatea vor modifica calitatea materialelor. Temperaturile ridicate pot duce la topirea lipiciului, modificarea sau transferul culorilor.

    •  Evită excesul de umezeală. Nu arunca pliculețele cu dioxid de siliciu pe care le găsești în cutiile de pantofi. Ele absorb umiditatea în exces și îndepărtează mirosurile neplăcute. Adaugă-le în cutiile în care depozitezi pantofii pe care nu îi porți frecvent. Ai grijă să nu lași aceste plicuri la îndemâna copiilor.

    •  Curăță încălțămintea înainte de a o depozita. Curăță și dezinfectează și talpa. Folosește un spray dezinfectant pentru interiorul încălțămintei pentru a evita apariția mirosurilor neplăcute. Aplică soluții speciale pentru întreținerea materialului înainte de a le depozita, mai ales pe cele pe care le folosești sezonier.

    •  Păstrează forma încălțămintei. Folosește dispozitive speciale sau umple încălțămintea cu hârtie pentru a evita deformarea. Poți ambala cu această hârtie și cataramele sau accesoriile pentru a evita oxidarea lor.

    •  Sortează pe categoriiși stabilește un spațiu de depozitare pentru fiecare membru al familiei. Chiar dacă de obicei dulapul este plin cu incaltaminte de dama și ceilalți membri trebuie să găsească ușor ceea ce caută. Pentru o bună vizibilitate, depozitează încălțămintea în cutii transparente sau în organizatoare speciale pentru pantofi.

    •  Depozitează încălțămintea pe care o porți frecvent în suporturi speciale sau pe rafturi.

    •  Evită aglomerarea inutilă a spațiului. Păstrează doar perechile pe care le porți și renunță la cele deteriorate. Colectia de incaltaminte pentru barbati de la Fashion Days este foarte atrăgătoare, fă-ți loc în dulap pentru modele noi.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.