Cum fură Primăria Arad pozele oamenilor de pe Facebook, photoshopând ce nu îi convine





Nu o lungim și vă spunem direct: cineva din cercul primarului știe Photoshop, dar știe tare prost și se face de râs și pe el/ea și pe primarul Bibi, deoarece nu credem că Bibi se știe cu Photoshop-ul.
Aradul Matinal postase pe Facebook două poze de pe strada Aviator Georgescu, cea care dă în strada Unirii, unde erau munți de gunoaie provenind de la o firmă din zonă. Gestul este absolut incalificabil, drept urmare firma respectivă și-a luat o amendă frumușică.
Asta ne-o spune chiar primarul, atașând pozele văzute de la Aradul Matinal, dar photoshopate, fără siglă. Și nu înțelegem de ce? De ce să te pui să pierzi timp să photoshopezi (prost), când puteai să te apropii de cetățeni, să mulțumești pentru poză și să mergi mai departe cu postarea spunând că ai amendat firma pentru mizeria lăsată.
Unde ar fi fost problema dacă se păstra sigla? Este de-a dreptul penibil să procedezi așa, gândind că cel care postase pozele nu va observa. Și asta nu e prima oară când cineva din administrația arădeană apelează la imagini trucate, furate. S-a făcut și pe timpul lui Falcă. Și atunci să nu spunem simplu: primar nou, metehne vechi? Sau mai mult, nu contează cine e primar, lucrurile decurg la fel. Apropo, dragilor din Primărie, mai țineți minte cum ne-ați mințit că liftul destinat persoanelor cu handicap va fi funcțional în două săptămâni? Apoi că „luna viitoare”, apoi că „se evaluează ce trebuie făcut”? Au trecut șase ani.
P.S. Salutăm inițiativa primarului de a dispune amendarea firmei în cauză și de a verifica contractele firmelor existente în zonă! Apreciem sincer acest lucru normal, dar trebuie să vă „tragem de urechi” când comiteți asemenea greșeli copilărești, luându-ne de proști gândind că nu vom observa. Penibil, domnilor! Penibil și dezgustător că ne considerați într-atât de proști. Chiar dacă e pe Facebook, reprezentați o instituție, comportați-vă ca atare.
Mai departe vă invităm să găsiți diferențele, cât și antitalentul la Photoshop, din pozele de mai jos.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)