Cum a scăpat cu viață criminalul Marcel Lepa? Detaliile operațiunii de capturare





Marcel Lepa, asasinul polițistului Cristian Amariei, a fost capturat în această dimineață în localitatea Remetea Mare din Timișoara, în locuința în care, ieri, trupele speciale au găsit urme de sânge, fiind vorba de o casă a unui prieten al acestuia. Având în vedere că Marcel Lepa a opus rezistență, a omorât un polițist și a dat bătăi de cap unei „armate” întregi de forțe speciale, mulți s-au așteptat, probabil, ca acesta să fie prins între focuri de armă și capturat fără viață, dar nu s-a întâmplat așa.
Potrivit PressAlert, polițiștii s-au retras, dar zona a continuat să fie monitorizată de cei de la Direcția Operațiuni Speciale. În jurul orei 4, echipele din teren au observat mișcare în zona casei, la fața locului sosind în sprijinul echipelor care supravegheau imobilul alte echipe de la DOS și o echipă de la SIAS, care asigura intervenția pe timpul nopții.
Intervenția a fost ușurată și de faptul că prietenul lui Lepa a colaborat cu anchetatorii. Când a auzit că este zgomot, Lepa s-a trântit la pământ, încercând să se ascundă și să pună mâna pe pistolul care era la brâu. Luptătorii SIAS au pătruns protejați de un scut balistic și l-au imobilizat fără a se trage niciun foc de armă. Dacă nu ar fi avut protecția scutului, conform procedurilor, ar fi deschis focul, fiind vorba de un individ extrem de periculos, înarmat, în întuneric. Când a fost imobilizat, Lepa era sub masă, sprijinindu-se în genunchi și în palme, încercând să se ascundă și să-și scoată arma din borseta pe care a purtat-o în permanență la brâu.
Comentariile portalului
vor sa ii mute pe toti la bloc cum a fost uta ,cpl ce conteaza pt ei
Va mirati? Bufonul agent imobiliar a ajuns la putere...
Trist dar adevarat