ExclusivCu arhitectul Miloş Cristea, după 15 ani

    de Ovidiu Balint | 13 august 2018, 11:59 AM | Cultură | Topic special

    0

    În dimineaţa în care românii de dincolo şi de dincoace de graniţe se luptă să salveze România prin înjurături, blesteme şi ură, eu am mers la comemorarea celui care a ştiut să mă facă să înţeleg cel mai bine dragostea pentru comunitatea în care vieţuieşti, dar şi preţuirea pentru comunitatea în care te-ai născut. Nu contează anvergura comunităţii, că e sat sau oraş, regiune sau ţară, importantă e dragostea ta faţă de acea comunitate.

    Au trecut fix 15 ani de când arhitectul Miloş Cristea trăieşte în memoria mea şi a celor care l-au iubit. Fiindcă cine l-a cunoscut ştie că iubea cu atâta pasiune viaţa, încât energia lui trăieşte încă printre noi.

    Duminică, la Biserica Ortodoxă Sârbă, unde s-a oficiat slujba de comemorare a sa, dar şi a părinţilor săi, Constantin şi Olga, a fost acolo. Fiindcă, altfel, nu ştiu cum aş fi putut afla că încăperea în care astăzi am băut un păhărel de ţuică în memoria lui a fost aceeaşi în care îşi petrecea timpul învăţând în clasele primare. Ştiam că în clădirea de lângă Biserica Sârbească a fost o şcoală, dar nu fusesem în fosta sală de clasă în care bughisea alfabetul Miloş Cristea. Am fost cu Miloş Cristea în Biserica Sârbească ale căror planuri de renovare le-a făcut, dar nu mi-a spus atunci amănuntul ăsta. N-am ştiut nici că acea clădire anexă a bisericii, a fost concepută ca şi şcoală de alt arhitect important al Aradului, Milan Tabacovici. Şi nu ştiam, că în fosta sală de clasă se află un portret suberb al altei personalităţi imense a culturii sârbe de prin aceste locuri, Sava Tekelija. În fosta sală de clasă, comunitatea sârbă credincioasă, atâta câtă mai vieţuieşte prin Arad, a înnădit o tradiţie de pomenire a membrilor ei.

    Şi, uite-aşa, dintr-o întâmplare care unora li se putea părea banală, am mai învăţat ceva despre istoria Aradului. După atâţia ani, în care am crezut că Miloş Cristea mi-a spus cam tot ce ar fi trebuit să ştiu despre Arad!

    Nu-mi place sloganul cu o imagine face cât o mie de cuvinte, fiindcă sunt mulţi care nu văd, sunt şi mai mulţi care privesc degeaba, dar cei mai mulţi nici nu înţeleg de ce se uită la ceva. Cred în cuvânt şi în transmiterea lui prin orice formă şi de aceea vă invit să veniţi cu mine pe holul fostei şcoli primare sârbeşti, să aflaţi ceva despre istoria celor care au trăit prin aceste locuri. Interlocutorii mei inopinaţi au fost Claudiu Cristea (fiul lui Miloş) şi profesorul Panici. Le mulţumesc şi Mirunei Cristea, şi Adelei Cristea şi lui Peter pentru că mi-au oferit ocazia să mai aflu ceva despre Arad şi despre Miloş Cristea.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.