joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Csilla Aur : „Pericolul a trecut. Am eliminat prin vot tentativa de colhoz a învățământului tehnologic în Arad”

    de - | 19 august 2021, 10:10 AM | Comunicate contra cost

    0

    „Argumente erau suficiente și tocmai prin puterea argumentului am reușit ieri să polarizăm votul în Consiliul Local Municipal, pentru a împiedica comasarea celor trei licee tehnologice într-un conglomerat absurd. Am spus-o și anterior, ideea acestei fuziuni este una nefericită, tocmai pentru că din start primarul Bibarț și inspectorul școlar general au decis să ignore părerile colectivelor de profesori de la liceele „Aurel Vlaicu”, „Henri Coandă” și Construcții, care s-au pronunțat împotrivă. Administrația nu a reușit să răspundă nici la întrebările dascălilor și cu atât mai puțin să convingă părinții și opinia publică că au dreptate. Călin Bibarț ar trebui să învețe ceva din acest eșec și nu să urmeze calea inițiată de Falcă, părintele colhozului cultural în Arad. Pentru că exact asta au încercat să facă la Arad, o uniune contra naturii care nu conducea la eficientizarea procesului de învățământ ci la haos. PNL nu a făcut acest lucru din capriciu, ci din interese imobiliare precise care sunt deja de notorietate.

    În actualul sistem de învăţământ şcolile tehnice sunt cele care asigură forța de muncă necesară firmelor arădene, de aceea, și elevii din branșa învățământului tehnic trebuie să beneficieze de aceeași susţinere ca și cei de la liceele teoretice. Pentru moment, pericolul a trecut, copiii, părinții și profesorii pot să respire ușurați, până la următoarea tentativă idioată a administrației liberale de a reconfigura în mod prostesc rețeaua de învățământ arădean.”, spune consilierul local municipal PSD Arad Csilla Aur.


    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.