Crosul Cetății – pledoarie pentru mișcare în aer liber pe dealurile Șiriei
În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Centrul Cultural Judeţean, sâmbătă, de la ora 9, are loc prima etapă din Crosul Cetăţii, pledoarie pentru mişcare în aer liber. 200 de alergători din ţară, dar şi din Ungaria, s-au înscris pentru una din cele trei probe propuse: semimaraton, 21 Km; cros, 10 Km şi drumeţie, 6 Km. Traseul este unul spectaculos şi porneşte din Crama Maxi-Marc din Măderat, trece pe la Cetatea din Şiria şi se încheie în locul de start pentru cursa de semimaraton.
Premiile puse la bătaie în această etapă se ridică la 6 000 de lei, dar sportivii pot acumula puncte pe baza cărora, la finalul celor trei etape – urmează, în toamnă, Crosul Ineului şi cel al Monesei – se vor acorda premii de 5 000 de lei, respectiv, 3 500 de lei, constând în vouchere pentru achiziţia de mobilier de la Cotta Internaţional, pentru câştigătorii de la semimaraton, respectiv, cros.
„Crosul Cetăţii atrage tot mai mulţi pasionaţi de alergare, amatori sau profesionişti, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Mulţumesc Consiliului Judeţean, primăriilor Pâncota şi Şiria, Ligii Studenţilor UAV, dar şi sponsorilor Crama Maxi-Marc – sponsorul principal al etapei Măderat-Şiria – , Webasto, Tracon Electric, Sildor, Ascent Group, Promun, SIS Events, SC Filip, pentru implicare şi sprijin logistic şi financiar”, a declarat Sorin Mâneran, cel care împreună cu Constantin Mîneran şi Sebastian Ţepurică, coordonează AS Proactivi pentru Viitor Arad.
Comentariile portalului
== UN MEDIC ,UN INTELIGENT NU VA ALEGE NICIODATA O NULITATE SA L CONDUCA ==DAR DIN PACATE ROMANIA ARE 3/100 INTELIGENTZI SI 52/100 ANALFABETZI FUNCTZIONALI . MAI MULT AVEM PESTE 7,7 MIL DE SUFLETE CU (...)
Și atunci nu este momentul reconfigurării întregului bulevard de la Podgoria la Teatru. Mutat circulația pe mijloc, lărgit pietonalul lângă imobile și creând posibilitatea unor (...)
Tara aberanta oras aberant primar fraudulos...