Cristiano Ronaldo face istorie (și) la Juventus. Cel mai scurt drum până la marcarea a zece goluri pentru Bătrâna Doamnă





Cristiano Ronaldo continuă să depăşească recorduri. De data această atacantul de 33 de ani s-a semnat în cartea de istorie a lui Juventus ca jucătorul care a ajuns cel mai rapid la 10 reuşite oficiale în tricoul biaconero. Portughezul a marcat primul gol în victoria cu SPAL din etapa a 13-a din Serie A. 9 goluri în campionatul din Italia şi unul în Liga Campionilor are Cristiano Ronaldo în cele 16 meciuri oficiale jucate până acum la Juventus (13 în campionat şi 3 în Liga Campionilor).
Este fotbalistul care a avut nevoie de cele mai puţine apariţii pentru a ajunge la 10 reuşite în tricoul „zebrelor”, în istoria de 121 de ani a clubului.
Pe lângă recordul care l-a pus pe primul loc în istoria lui Juventus, Cristiano Ronaldo a mai bifat o realizare extraordinară: reuşita în meciul cu SPAL a fost al 39-lea gol în care a fost implicat în 2018 (aici intră cele marcate sau cele la care a pasat decisiv). L-a egalat la acest capitol pe Luis Suarez, în timp ce Lionel Messi este liderul acestui top. I-a oferit un assist lui Ousmane Dembele pentru golul egalizator, 1-1, în meciul cu Atletico Madrid. Argentinianul a ajuns la cota 40 în privinţa golurilor la care a fost implicat direct în acest an.
A fost, totodată, al treilea meci consecutiv cu gol marcat pentru Cristiano Ronaldo la Juventus, o premieră de când s-a transferat la Torino pentru 117 milioane de euro de la Real Madrid.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)