Criminal în serie condamnat pe viață! Este asistent medical și a ucis zeci de pacienți (FOTO)
Disperat să salveze vieți, un asistent medical din Germania a ucis peste 100 de pacienți. Niels H. a fost condamnat în februarie 2015 pentru moartea a doi pacienți. Le-a administrat, de la sine putere, un medicament pentru boli de inimă – dar în supradoză, scrie ziarulromanesc.de.
Între timp, autoritățile au descoperit un număr neobișnuit de mare de decese la diverse clinici în care a lucrat asistentul medical. Și au început cercetările în cel puțin două sute de cazuri, considerate suspecte.
Johann Kuehme, comandantul poliției Oldenburg: „Au fost exhumați 99 de foști pacienți decedați, s-au făcut investigații, apoi au fost reînhumați. Nu avem încă datele complete, dar în în cel puțin 27 de cazuri au fost descoperite în corp reziduurile substanței respective.”
Niels H. a recunoscut într-un final că s-a folosit de aceeași metodă și unde lucrase înainte, tot la o unitate medicală din Oldenburg. Astfel, numărul total al deceselor pe care le-a cauzat s-a ridicat deja la 33, scrie Stuttgarter Nachrichten.
Arne Schmidt, procuror: „Admitem faptul că numărul real al victimelor lui Niels H. este în mod semnificativ mai mare. Asta și pentru că un mare număr de pacienți decedați au fost incinerați.”
Individul a spus la interogatoriu că nu-și amintește la câți pacienți a injectat medicamentul. Johann Kuehme, comandantul poliției Oldenburg: „Putem spune că oroarea nu a luat sfârșit, pentru că nu putem finaliza, încă, cercetările. Avem o comisie specială de investigații, pe care am denumit-o „Kardio”, și va continua atât timp cât este necesar.”
Arne Schmidt, procuror: „S-ar putea să nu ajungem să cunoaștem vreodată întregul adevăr.”
În timpul procesului de anul trecut, medicii care au lucrat cu el l-au descris drept un cadru medical pasionat de munca sa. Dar au remarcat că putea fi văzut mereu în apropierea pacienților care erau resuscitați.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)