Craiva vrea să se dezvolte. Consilierii locali vor rețea de canalizare, stație de epurare și drumuri modernizate

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, a avut o întâlnire cu consilierii locali Cristian Pele și Trânc Ciprian, pentru a discuta proiectele de dezvoltare ale comunei Craiva pentru anul 2022.
Comuna Craiva a solicitat în acest an sprijinul financiar al Consiliului Județean Arad pentru înființarea rețelei de canalizare și stație de epurare în comună, respectiv modernizarea unor străzi și a drumului DC 3 Stoinești-Vălani.
,,Susțin proiectele locale ale comunei Craiva, pentru că sunt importante pentru rezolvarea unor nevoi specifice. La rândul nostru, la Consiliul Județean Arad, avem o strategie clară de dezvoltare a acestei zone, prin modernizarea drumurilor din nordul județului. Proiectul strategic al Consiliului Județean, pentru perioada 2021-2027, pe Programul Operațional Regional, îl reprezintă modernizarea a trei drumuri județene, în lungime totală de 74 kilometri. Este vorba despre Mișca-Apateu-Berechiu, Seleuș-Șicula-Cermei-Berechiu-limită județ Bihor și Șepreuș-Cermei-Beliu. Vom realiza astfel legături rutiere moderne care vor aduce dezvoltare în această zonă”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Comentariile portalului
@ intrebare - Nu știu ce-a determinst-o pe doamna avocat să refuze. Posibil să fi fost vorba de opțiune și a ales să fie mai degrabă om decât avocat ș (...)
@Andy Gravity - Sigur ca ar fi benefică atât opinia, cât și implicarea lor. Dumneavoastră aveți cunoștință despre vreo formă de implicare, a lor, în acest (...)
Confundați noțiunile și e rău pentru cineva care se pricepe. Una e să fi vinovat și altceva este să planeze asupra ta bănuieli. Presa nu declară (...)