Cosmin Ardelean, polițist în cadrul IPJ Arad, s-a stins din viață la doar 43 de ani! Trei copii au rămas fără tată
Tragedie în familia polițistului arădean Cosmin Ardelean. Acesta s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 43 de ani, după ce a suferit un infarct.
Cosmin Ardelean lucra în cadrul Biroului de Investigații criminale a Municipiului Arad, dar de patru ani era în concediu paternal. El și familia sa treceau prin momente dificile în ultimii ani. Doi dintre cei copii ai săi au grave probleme de sănătate.
„A fost un băiat cu suflet mare. Pe lângă că avea doi copii cu probleme medicale, Cosmin și soția lui au înfiat și o fetiță”, spune unul dintre colegii săi.
Pe messenger circulă în aceste momente un mesaj prin care apropiații lui cer ajutor pentru familia care a rămas fără cel mai important sprijin:
„Nu știu dacă-i locul sau momentul cel potrivit mai, dar vreau să vă anunț că a murit un coleg de la BIC Arad, Ardelean Cosmin, în vârsta de 43 ani. A lăsat în urmă trei copii. O familie greu încercată, cu probleme mari de sănătate ale copilului cel mai mare, dar cu un suflet de aur (adoptând o fetița).
În continuare o sa redirecționez un mesaj din grupul IPJ Arad. Va rog să îi ajutăm cât putem și cum putem. Vă las contul soției pentru cei care vreți să îi ajutați”, se arată în mesaj.
RO47BTRLRONCRT0531400701
Pe numele Ardelean Cristina.
Comentariile portalului
Cea mai tare a fost cu patinoarul acela izolat care nu a fost pornit anul acesta cica "temperaturi ridicate". In Oradea si Timisoara au functionat. Deja sunt enervanta comparatiile cu (...)
Aveți mai sus, la comentarii, un link, unde vă puteți documenta. De altfel despre lucrarea din Piața Catedralei au apărut nenumărate articole în Special, aveț (...)
Adriana Barbu este noua noastră colegă la Special Arad (deja de un an), după ce a fost redactor șef la Aradon. Mai multe detalii, aici: https://specialarad.ro/un-bun-venit-mai-special-noii-noastre-colege-adriana-barbu/