duminicã, 28 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Coșmarul prin care trece bărbatul ars din Constanța. Avionul care trebuia să îl ducă în Belgia, s-a defectat la Timișoara

    de - | 28 ianuarie 2021, 6:10 PM | Naţional

    0

    Avionul care urma să ducă în Belgia pacientul din Constanța care a suferit arsuri grave s-a întors din drum. Situația bărbatului este dramatică. A fost deja internat în două spitale, apoi zborul a fost anulat din cauza ninsorii, iar astăzi, după ce în sfârșit a decolat spre Belgia, aeronava a suferit o defecțiune, iar piloții au hotărât să revină la București. 

    Autoritățile precizează într-un comunicat că aeronava a făcut escală la Timișoara pentru alimentare și acolo s-a constatat „funcționarea necorespunzătoare a instalației de presurizare a cabinei avionului” și astfel misiunea de zbor a fost anulată.

    COMUNICATUL DSU:

    „Misiunea a fost planificată să se desfășoare ieri, 27.01.2021, dar a fost anulată din cauza condițiilor meteo nefavorabile.

    Astăzi, 28.01.2021, începând cu ora 08.00, avionul Piper PA-42 Cheyenne III aflat în dotarea IGAv, echipat pentru misiuni SMURD, a decolat de la București pentru transferul unui pacient cu arsuri prin electrocuție, de la Iași la Bruxelles, Belgia.

    Odată preluat pacientul de la unitatea spitalicească din Iași, în planul derulării misiunii de transfer era prevăzută o aterizare la Timișoara, în vederea alimentării aeronavei. După decolarea de la Timișoara, piloții IGAv au constat funcționarea necorespunzătoare a instalației de presurizare a cabinei avionului și astfel misiunea de zbor a fost anulată.

    Ca urmare a constatării acestei funcționari necorespunzătoare a instalației de presurizare, misiunea de transfer în Belgia nu putea fi executată în siguranță, fiind necesar zborul la o altitudine mare, aceasta putând pune în pericol viețile celor aflați la bord, pacient și personalul navigant reprezentat de piloți și echipa medicală.

    Dat fiind faptul că zborul la o altitudine optimă, de siguranță, nu reprezenta nici un risc, a fost luată decizia transferului pacientului la București. Pentru continuarea îngrijirilor medicale care se impun, pacientul va fi internat la Spitalul Clinic de Urgență Floreasca, la secția de chirurgie plastică și reparatorie.

    Precizăm faptul că avionul a fost recepțioant în data de 28.12.2020, după efectuarea unor lucrări de reparații capitale la un motor, revizie majoră la celalalt motor și lucrări periodice după 100 de ore de zbor, nefiind executate reparații la instalația de presurizare a avionului.

    Din momentul recepționării, aeronava a zburat 40 de ore și a îndeplinit cu succes 3 misiuni SMURD, dintre care 2 externe și 1 pe teritoriul României, nefiind întâmpinate probleme de natură tehnică”, precizează digi24

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.