miercuri, 12 februarie, 2025

Special Arad Logo

    Percheziții și acuzații de corupție legate de examenul de rezidențiat la Facultatea de Medicină. Ofițerii DGA au intrat „peste” examenul de rezidențiat la Universitatea din Galați

    de Special Arad | 17 ianuarie 2025, 1:19 PM | Naţional | Recomandările editorilor

    0

    (foto: Arhivă)

    Un profesor de la Facultatea de Medicină şi Farmacie a Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi a fost plasat sub control judiciar după ce a primit mită peste 9000 de euro pentru a da subiectele de examen în avans unor candidaţi la rezidenţiat și a fost „prins” de DGA.

    Şi alte cadre universitare sunt cercetate, după ce, pe parcursul desfăşurării examenului, candidaţii rezidenţi ar fi fost lăsaţi de membrii comisiei de examen să utilizeze surse de informare – telefoane mobile, smartwatch-uri şi notiţe în format scris – pentru rezolvarea subiectelor de examen. În acest caz, joi au avut loc nouă percheziţii.

    Comunicat. „Ofițerii de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciile Județene Anticorupție Galați și Brăila, la delegarea și sub coordonarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au efectuat ieri, 16 ianuarie 2025, percheziții domiciliare în 9 (nouă) locații.

    Acestea reprezentă sediile unor instituții publice și domiciliile unor persoane fizice într-o cauză penală privind suspiciuni de luare de mită și alte infracțiuni posibil săvârșite de o persoană, profesor universitar doctor în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, președinte al comisiei de examinare pentru obținerea titlului de farmacist specialist și coordonator al grupei de rezidențiat în specializarea Farmacie Generală.

    Ca urmare a actelor de procedură penală desfășurate ieri, în cauză a fost dispusă punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16 ianuarie 2025, față de inculpata în cauză, reținându-se în sarcina acesteia infracțiunea de luare de mită și de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații nedestinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, săvârșită în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

    Din cercetări au rezultat date și probe care conturează faptul că, în contextul examenului de rezidențiat ce urma să se desfășoare în luna noiembrie 2024, inculpata, în calitățile menționate, ar fi acceptat la data de 10 octombrie 2024, promisiunea oferirii sumei de 9.200 de euro de la o rezidentă farmacistă și candidată la examen, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, facilitând candidaților înscriși la examen promovarea în mod fraudulos, respectiv obținerea titlului de specialist farmacist, prin remiterea subiectelor de examen.

    În acest sens, la data de 15 octombrie 2024, inculpata ar fi furnizat în avans, aceleiași rezidente candidate la examen, subiectele, pentru a le distribui celorlalți rezidenți care ar fi oferit bani în scopul fraudării examenului, în condițiile în care aceste informații nu erau destinate publicității la acea dată.

    Astfel, la data de 08 noiembrie 2024, a avut loc examenul de rezidențiat pentru specializarea Farmacie Generală în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, la care au participat 29 de rezidenți farmaciști între care și rezidenta farmacistă menționată anterior, toți fiind declarați admiși, cu medii peste 8.

    Totodată, din cercetările efectuate, a rezultat că, pe parcursul desfășurării examenului, candidații rezidenți ar fi fost lăsați de membrii comisiei de examen să utilizeze surse de informare (telefoane mobile, smartwatch-uri și notițe în format scris) pentru rezolvarea subiectelor de examen

    În aceste condiții, la data de 16 ianuarie 2025, soțul inculpatei ar fi primit de la o persoană apropiată rezidentei menționate, suma totală de 9.200 de euro cu titlu de mită, pentru inculpată, în scopul descris anterior”.

    Citește și: Protest de amploare al polițiștilor faţă de Ordonanţa trenuleţ. Traficul este restricționat în anumite zone din București

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    8 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.