Corona Brașov s-a desființat după retrogradare!




Adunarea Generală a acţionarilor şi membrilor ACS Corona 2010 a decis vineri desfiinţarea secţiei de fotbal.
Retrogradarea în Liga a 2-a la finalul sezonului 2013-2014 i-a determinat pe cei care conduc destinele clubului braşovean să ia în calcul varianta de a renunţa total la echipa de fotbal. Astfel, vineri, şefii clubului de la poalele Tâmpei au decis ca în cel mai scurt timp formaţia să fie dezafiliată de la FRF.
„Din motive financiare s-a decis desfiinţarea secţiei de fotbal, iar în zilele următoare echipa va fi dezafiliată de la FRF. Îmi pare rău că s-a ajuns în această situaţie pentru că Braşovul va rămâne cu o singură echipă de fotbal în primele trei ligi”, spune Ciprian Anghel, preşedintele secţiei de fotbal a clubului Corona, citat de ProSport.
Clubul Corona va rămâne în continuare doar cu secţiile de hochei, handbal si sporturi individuale, care vor avea un buget consistent în sezonul viitor.
Gheorghe Scripcaru, primarul Brașovului, a declarat că se va deschide o secţie de polo şi una de nataţie în cadrul clubului Corona.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)