marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Corneliu Papură a fost demis de CS Universitatea Craiova! Ultima victorie a avut-o la Arad

    de Special Arad | 30 ianuarie 2021, 7:12 PM | Sport

    0

    Corneliu Papură (47 de ani) și  CS Universitatea Craiova au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului, după ce oltenii au ajuns la șapte meciuri consecutive fără victorie în Liga 1 (șase rezultate de egalitate și o înfrângere).

    Ultima victorie a echipei din Bănie a fost pe 14 decembrie 2020, împotriva echipei UTA Arad, scor 2-1, meci disputat pe arena „Francisc Neuman”.

    „Clubul Universitatea Craiova și antrenorul principal Corneliu Papură au decis de comun acord încetarea raporturilor contractuale. Îi mulțumim și îi dorim mult succes”, se arată în comunicatul emis de CS Universitatea Craiova.

    Corneliu Papură se afla la al treilea mandat pe banca trupei de pe stadionul Ion Oblemenco. Prima dată l-a înlocuit pe Devis Mangia, în aprilie 2019, când tehnicianul italian a ratat obiectivul principal al formației finanțate de Mihai Rotaru: titlul. Papură l-a înlocuit și pe Victor Pițurcă în ianuarie 2020, dar a plecat de la club în pauza forțată provocată de pandemia de coronavirus, iar Cristiano Bergodi i-a luat locul pe banca oltenilor.

    Corneliu Papură a fost numit pentru a treia oară pe banca trupei din Bănie, înainte de meciul cu FC Botoșani din Liga 1. Cristiano Bergodi a fost demis după o eliminare rușinoasă în turul 1 preliminar din Europa League, cu Locomotiv Tbilisi, dar și după rezultatele slabe din campionat: două înfrângeri cu Academica Clinceni și Chindia Târgoviște pe teren propriu.

    SURSA: GSP.ro

     

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.