vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Copil de 12 ani, abuzat fizic și sexual de propriul tată!

    de Special Arad | 24 septembrie 2014, 5:31 PM | Știri Arad

    0

    Un  băiat în vârstă de 12 ani, a fost internat în data de 22 septembrie la Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, după ce, conform declarațiilor copilului, a fost abuzat fizic și sexual de către tatăl său, un cerșetor cu care locuiește, împreună cu încă o femeie, într-o casă părăsită din municipiu. Astăzi el a fugit din spital.

    „Din punct de vedere medical, nu pune probleme serioase. Are contuzii – foarte probabil în urma unei agresiuni – care nu necesită atitudine spitalicească. Dar, mai mult decât agresiune, e vorba de abuz emoţional. E o problemă mai mult socială decât medicală” – a declarat directorul Spitalului Județean, dr. Adrian Wiener, după ce a anunţat asistenta socială din spital, Poliţia şi Protecţia Copilului.

    În data de 23 septembrie, înainte ca femeia cu care locuiește să vină să-l externeze, micuțul a reușit să se strecoaare neobservat și să fugă din spital. A fost găsit de poliţie şi reinternat, însă astăzi a fugit din nou.  Motivul care l-a determinat să facă acest lucru a fost teama de a nu fi înapoiat tatălui său. 

    Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad a intervenit pentru a încerca să-l ajute pe copil. „Am fost sesizată de spital că un copil de 12 ani a fost abuzat de unul dintre părinţi. Când poliţia îl va găsi, el va fi preluat de centrul de primire minori, unde va primi asistenţă, îngrijire şi consiliere psihologică”, relatează Vanina Vanci, de la  DGASPC Arad.

    Nu a trecut mult timp de la declarația respectivă, că Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a anunțat găsirea băiatului pe o stradă din Arad. Acum urmează ca acesta să fie plasat într-un Centru de pe strada Udrea. „E vorba de o familie problemă, băiatul a avut plecări voluntare dese de acasă. Dar, până acum, nu s-a constatat vreo infracţiune, nu am avut nicio sesizare privind vreun abuz. Prioritatea noastră a fost să-l găsim. Urmează să se facă mai multe verificări” – mărturisește  Ovidiu Liber , purtător de cuvânt IJP Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.