sâmbãtã, 11 mai, 2024

Special Arad Logo

    Cooper salvează UTA în al șaptelea minut de prelungiri la Botoșani! FC Botoșani-UTA 2-2

    de Lucian Dănilă | 23 septembrie 2023, 8:52 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    UTA a reușit o remiză pe terenul echipei FC Botoșani și a scăpat la mustață de a deveni ultima clasată în ierarhia Superligii. Cooper este cel care salvează echipa arădeană prin golul marcat în al șaptelea minut de prelungiri, în condițiile în care echipa arădeană a evoluat în inferioritate numerică după eliminarea lui Carp din minutul 82!

    FC Botoșani a fost mai directă încă din start și a fost o oarecare panică prin defensiva grupării arădene. Iacob a avut trei intervenții la mingile trimise pe poartă de Ilicic, Șeroni și Pius. A fost apoi acea ocazie mare a lui Friday, care a trimis cu capul peste poartă după un corner la care Pius a câștigat duelul cu Stolnik și mingea a ajuns la bara a doua pentru Friday Adams.

    UTA a avut doar un singur moment în care s-a apropiat de poarta lui Ducan în startul partidei. A fost acea lovitură liberă a lui Fabry după un fault la Vucenovic, mingea fiind prinsă de Ducan, iar după un minut aveam să asistăm la ocazia lui Benga care a trimis mingea în bara laterală în urma unui corner.

    Meciul a fost întrerupt două minute pentru că unui suporter al echipei UTA i s-a făcut rău. Turi Gabor, unul dintre cei mai vechi fani ai echipei arădene, a plecat de dimineață spre Botoșani, iar la stadion a acuzat cel mai probabil oboseala de pe drum. El a fost preluat de echipele medicale aflate la stadion în aplauzele fanilor arădeni.

    Cei de la Botoșani aveau să marcheze după un penalty dictat de arbitru în urma analizei VAR. Stolnik a făcut henț în careu, iar Florescu a fost cel care a luat mingea și a executat fără speranțe pentru Iacob pentru 1-0.

    rednic botosani 1

    Rednic și-a pus… cenușă în cap

    Rednic a făcut trei schimbări la pauză, practic și-a pus cenușă în cap după ce a decis să îi țină pe bancă pe Freitas și Rareș Pop. Au intrat amândoi, în locul lui Marku și Cristian Mihai, iar Cătălin Carp a intrat și el în locul lui Dumitrașcu.

    Surprinzător, sau poate nu, în minutul 48 chiar cei trei au creat faza golului egalizator. Freitas a pasat pentru Pop, acesta a fentat cu stângul, și-a pus mingea pe dreptul, a șutat la poartă în piciorul unui fundaș, mingea a ajuns la Carp care a înscris de la 8 metri cu un șut din voleu. Era 1-1 și UTA părea în joc.

    Doar patru minute de bucurie

    Bucuria a durat doar patru minute, patru minute în care UTA a părăsit ultima poziție a clasamentului. Atunci, Friday Adams a găsit un adevărat bulevard în defensiva arădeană, l-a găsit pe Ilicic între Stolnik și Benga, atacantul celor de la Botoșani l-a culcat pe fundașul croat și rămas singur cu Iacob l-a executat pe acesta pentru 2-1.

    Din nou a început chinul pentru UTA. Echipa arădeană a împins jocul spre careul lui Ducan, dar acțiunile nu își găseau finalitatea. Doar două ocazii și-a creat Bătrâna Doamnă pe acest fond de joc, dar la ambele Vucenovic nu a reușit să îl învingă pe Ducan.

    Totul părea să se năruiască în minutul 82, atunci când Carp are un gest inexplicabil, l-a lovit pe un adversar căzut la pământ și a fost eliminat direct de arbitrul întâlnirii. Deși în inferioritate, UTA a continuat să împingă jocul spre poarta gazdelor, cu riscul de a lăsa spații libere în defensivă. Oricum nu mai avea nimic de pierdut.

    Iacob și Cooper au salvat UTA

    Dar cei de la Botoșani au avut o dublă ocazie în al cincilea minut de prelungiri, atunci când Iacob a avut două intervenții salvatoare la șuturile lui Zabou și Cioiu. Intervențiile lui Iacob au ținut pe UTA în joc și surpriza avea să vină în minutul șapte de prelungiri, atunci când Stahl a centrat excelent într-un careu aglomerat și Cooper a marcat cu capul din careul mic pentru 2-2!

    A fost golul care a salvat Bătrâna Doamnă de a prelua „lanterna roșie” a clasamentului, echipa din Botoșani fiind cea care rămâne, în continuare, ultima clasată.

    FC Botoșani – UTA 2-2 (1-0)

    Florescu 30-11m, Ilicic 52 / Carp 48, Cooper 90+7

    FC Botoșani: Ducan – Benzar (55 Țigănașu), Pius (cpt), Șeroni, Creț (55 Gabriel) – Friday (85 Cioiu), Florescu, Dican, Pinson (71 Zabou) – N’Goma, Ilicic (71 Mutombo).

    Rezerve: Ureche – Mutombo, Țigănașu, David, Zabou, Olinga, Mouadib, Cioiu, Cărăușu.

    Antrenor: Dan Alexa.

    UTA: Iacob (cpt) – Rodrigues (88 Stahl), Stolnik (70 Cooper), Benga, Abeid – Marku (46 Freitas), Mihai (46 Rareș Pop) – Micovschi, Fabry, Dumitrașcu (46 Carp) – Vucenovic.

    Rezerve: Kucher – Carp, Iurasciuc, Freitas, Holst, Stahl, Pop, Stanciu, Cooper .

    Antrenor: Mircea Rednic.

    Arbitru central: Vlad Băban (Iași)

    Asistent 1: Sebastian Gheorghe (Suceava)

    Asistent 2: Adrian Vornicu (Iași)

    Oficial 4: Marius Omuț (Satu Mare)

    Arbitru VAR: Horațiu Feșnic (Cluj)

    Asistent VAR: Doru Lucaciu (Cluj)

    clasament 21

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.