joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Controlul Fiscului în bănci, gata peste o lună

    de - | 26 octombrie 2016, 8:27 AM | Naţional

    0

    Controlul mai multor bănci, bănuite că înşală statul, aduce Fiscului concluzii peste o lună, a anunţat şeful Direcţiei Mari Contribuabili, în direct la Digi24.

    Verificarea a început, după ce mai multe instituţii au vândut credite restante unor filiale din paradisuri fiscale. Inspectorii cred că, în unele cazuri, este vorba despre circuite frauduloase, care ar fi permis băncilor să plătească impozite mai mici.

    Sute de milioane de euro ar fi fost repatriate astfel, către băncile-mamă. Dacă bănuielile se confirmă, instituţiile vor avea de plătit sume consistente bugetului de stat. Iar ca să înţelegem cum se fac înşelătoriile, directorul de la Fisc ne dă un exemplu.

    Ionuţ Mişa, şeful Direcţiei Mari Contribuabili din cadrul ANAF, la „Jurnalul de Seară”: „14 milioane de euro e valoarea creditului neperformant care e vândut cu un euro la o companie din afara ţării, care vede ulterior că în spatele creditului e o societate din România. Se duce la ea şi spune: eu deţin creanţa pe care o aveai la bancă şi vreau să o compensez în acţiuni în compania pe care o deţii şi reuşeşte conversia creanţei pe care o cumpărase cu un euro la o valoare de ordinul milioanelor de roni”.

    Sursa: Digi24.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.