Controale rutiere la autovehiculele de mare tonaj





Comunicat. Consiliul Județean Arad, în colaborare cu Poliția Rutieră, a realizat încă o acțiune amplă de verificare a tonajului autovehiculelor care circulă pe drumurile județene. În perioada 24-27 octombrie au fost verificate, în zona Neudorf-limită județ Timiș, peste 70 de autovehicule și au fost aplicate 10 sancțiuni pentru depășirea tonajului admis.
,,Avem în curs de modernizare, în diferite stadii, 750 de kilometri de drumuri județene din totalul rețelei de 1180. Am muncit, am scris proiecte, am atras fonduri, majoritatea europene, pentru a avea în județul Arad drumuri bune și sigure, dar aceste drumuri trebuie întreținute. Facem aceste controale pentru că ne dorim protejarea investițiilor în drumurile județene, iar nerespectarea restricțiilor de tonaj conduce la o degradare prematură a asfaltului”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Acțiunile de verificare desfășurate de Consiliul Județean, în parteneriat cu Poliția Rutieră, continuă și zilele următoare.
Comentariile portalului
CÂT DE CREDIBILĂ ESTE ACESTĂ DUDUIE? INTELIGENTĂ NU ESTE, REA ȘI INFLUENTĂ,DA! ÎN ARAD ȘI-A FĂCUT O GAȘCĂ CARE O SUSȚIN ȘI PE CARE I-A (...)
NU VA ESTE RUSINE???????????????? SISTEMUL MEDICAL DIN ARAD E PE BUTUCI: MEDICI EXTREM DE SLAB PREGATITI PROFESIONAL,ASISTENTE IMPERTINENTE SI LA FEL DE SLAB PREGATITE,MANCARE PROASTA SI PROST PREGATITA( (...)
nu incercati sa manipulati votul. votul este suveran.