Controale la frontierele Nădlac și Turnu! Polițiștii și jandarmii arădeni verifică mijloacele de transport (Video)





Sunt efectuate controale, la această oră, în apropierea punctelor de trecere a frontierei Nădlac și Turnu, acolo unde polițiștii, polițiștii de frontieră și jandarmii opresc și verifică persoane și mijloace de transport, în vederea depistării unor eventuale fapte ilegale și prevenirii fenomenului infracțional.
Totul în contextul intrării României în Spațiul Schengen la 1 ianuarie 2025, fapt ce a adus la eliminarea controalelor sistematice. Acțiunea autorităților de astăzi urmărește combaterea fenomenului transnațional, precum contrabanda, traficul de migranți și infracțiunile economice sau judiciare.
„La această oră, Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, respectiv Poliția Română, Poliția de Frontieră și Jandarmeria Română, derulează controale în proximitatea principalelor puncte de trecere a frontierei de stat a României din zona de vest și de sud, în scopul identificării unor transporturi ilegale de migranți sau activități ilegale pe linia contrabandei. De asemenea, efectivele Ministerului Afacerilor Interne au intensificat activitățile de verificare și control în zonele de tranzit ale transporturilor de persoane și mărfuri. Zonele vizate se află în județele Arad, Giurgiu, Constanța, Dolj și Bihor.
Așa cum bine știți, de la 1 ianuarie 2025, odată cu integrarea deplină a României în spațiul Schengen, la punctul de trecere a frontierei din proximitatea noastră nu se mai fac controale sistematice de către polițiștii de frontieră. Acest lucru nu înseamnă că ne oprim din misiunea noastră de a garanta siguranța comunității. Dimpotrivă, intensificăm acțiunile comune și suntem vigilenți, pentru a îi depista pe cei care încalcă legea. Avem mijloace de verificare rapidă a identității persoanelor, și aici mă refer la aplicația EDAC.
De asemenea, intensificăm colaborarea cu partenerii externi, pentru a combate fenomenul infracțional transnațional, indiferent că ne referim la trafic de migranți, contrabandă, infracțiuni economice sau judiciare”, a transmis IPJ Arad.
Comentariile portalului
Poate ii explica Piticul Pinocchio.
Opinia mea e ca acel text poate fi considerat adevarat poem doar de iubitorii acesti gen de voma literara si acestia cu toate ca nu sunt putini sunt totusi minoritari (...)
Fain!