Consiliul Județean a realizat trei cataloage de promovare a județului Arad
Comunicat. Consiliul Județean Arad a realizat trei cataloage de promovare a județului Arad, într-unul dintre cele mai importante demersuri editoriale instituționale din ultimii ani. Acestea prezintă valorile culturale arădene, potențialul economic, precum și istoria județului Arad.
„Cele trei publicaţii reunesc elementele de patrimoniu material şi imaterial cultural în tot ceea ce înseamnă specific arădean, fie că vorbim despre artă, literatură, poezie, muzică, gastronomie, arhitectură, meşteşuguri și istorie. De asemenea, am prezentat potențialul economic al județului, deoarece Aradul are o veche tradiție industrială și comercială. Ea se bazează fără îndoială pe valorile pe care comunitatea arădeană le-a dezvoltat, îngrijit și transmis mai departe de-a lungul timpului, care favorizează inițiativa, munca, economia liberă de piață. Aradul este un județ care se poate mândri cu particularitățile sale, iar cele trei cataloage editate de Consiliul Județean Arad sunt un instrument de promovare a unicității județului nostru”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.
Comentariile portalului
Și de votat cine-i votează? Eu aș vrea să-l votez pe Falcă. Cu el la primărie Aradul a " înflorit "
Faur dintr-un ilustru necunoscut secretar de comuna la Petris a devenit jurnalist, unde in scurt timp a devenit lingau a lui Falca pe la televiziunile de casa. Apoi Falca l-a (...)
==NORMALITATE == E LA NIVELUL OLTENIEI SI A BARAGANULUI == SCARBA MI E DE FANARIHOTZII LOCALI ==