joi, 16 ianuarie, 2025

Special Arad Logo

    După concertul Q Band de la Filarmonică, știm sigur: „Crăciunul a sosit!” (Foto+Video)

    de Raluca Medeleanu | 13 decembrie 2024, 11:30 AM | Cultură | Muzică | Topic special

    7

    Toate semnele arată că proiectul realizat de Q Band, Orchestra Filarmonicii și invitații speciali va deveni un eveniment de tradiție pe scena muzicală arădeană. Și foarte bine! Biletele pentru ambele seri de spectacol au fost sold out cu peste o săptămână înainte, iar prima seară a spectacolului intitulat „Creștini, Crăciunul a sosit!”, în 12 decembrie, s-a lăsat cu ropote de aplauze. Nu avem dubii că așa se va încheia și cel programat diseară.

    Prima colaborare de acest fel, într-un mod ceva mai restrâns, a fost în primăvara anului 2022, în perioada 8 martie. Chiar de pe atunci, spectacolul denumit „Tu ești primăvara mea” a reușit să umple, în toate trei turele, sala Filarmonicii până la refuz. Apoi, colaborarea Q Band cu Filarmonica, cântăreții invitați și actorul Zoli Lovas a fost fructificată și prin concerte speciale de Crăciun, intitulate „Veste-am adus”, în 2022 și 2023. Anul acesta, echipa artistică s-a mărit, iar spectacolul „Creștini, Crăciunul a sosit” a adus pe scenă și impresionantul Grup Coral Procord, al cărui dirijor este preotul lect. univ. dr. Tiberiu Ardelean. Vocile lor armonizate la o precizie matematică, au venit ca o completare inedită, dar extrem de potrivită în contextul melodiilor cu tematică de Crăciun cântate de Claudia Iuga, George Dancu, Geanina Giblak, Dragos Moldovan, Mădălina Boroneanț, Alexandra Drăgan și Ioan Moțiu.

    q band crestini craciunul a sosit filarmonica concert 33

    „Acest concert, colaborarea cu Filarmonica Arad și soliștii invitați, prietenii noștri de ani de zile, este tot ceea ce-mi pot dori de Sărbători. Eu îl consider ca fiind cadoul Moșului pentru mine și, în egală măsură, cadoul meu și al tuturor celor de pe scenă, pentru toți cei care vor veni să ne asculte. Proiectul de Crăciun este din ce în ce mai complex, și sper ca publicul să îl primească cu aceeași bucurie cu care noi îl oferim. Dacă am emoții? Nu există eveniment fără emoții, emoțiile fac parte din mine și din noi toți, și cred că am învățat să trăim cu ele și să le transformăm în vibrații pozitive pe care să le transmitem publicului. Sper ca aceste concerte să ne aducă în suflete spiritul Sărbătorilor, să ascultăm mai multe colinde și mai puține știri negative, să ne bucurăm unii de ceilalți și să intrăm în noul an cu liniște în suflete, bucurie și speranță, curaj și optimism. Sărbători fericite tuturor!”, ne-a spus cântăreața Claudia Iuga.

    Ca în fiecare an, mijlocul concertului a însemnat și un moment artistic, teatral, susținut de inegalabilul entertainer al Aradului, actorul Zoltan Lovas, care în acest spectacol a adus mult haz și voie bună.

    q band crestini craciunul a sosit filarmonica concert 26

    „Pentru mine e o bucurie imensă colaborarea cu Q Band și Filarmonica Arad! Este o altă formă de expresie în ceea ce mă privește. Cântatul este altceva pentru mine. Mă bucur că pot să învăț lucruri noi și fac cunoștință cu o altă categorie de public. Mă încearcă o altă formă de emoție, mai puternică, pentru că nu e zona mea de confort. Și apreciez calitatea de producător a lui George Dancu! Noi soliștii suntem tare diferiți în forma și tehnica de interpretare și asta e tare bine!”, ne-a spus actorul Zoltan Lovas.

    Așa cum am menționat, arădenii au parte și în acest an de două reprezentații, astăzi, de la ora 19:00, artiștii urmând să mai ofere o doză din magia Crăciunului și, sperăm noi, tradiția va continua anii următori. Directorul Filarmonicii promite că da.

    q band crăciunul

    „Proiectul Q Band și Filarmonica Arad este un eveniment pe care îl susținem și îl organizăm din cel puțin două motive. În primul rând datorită publicului, care ne confirmă că suntem într-o direcție bună prin achiziționarea tuturor biletele puse în vânzare; astfel, din 2 decembrie ambele concerte din acest an au fost vândute integral. Un alt pilon care susține acest eveniment este promovarea producțiilor și talentelor locale, concept care face parte din misiunea noastră. Astfel, evenimentul este conceput integral în Arad, cu arădeni și pentru arădeni. Merită menționat faptul că aranjamentul fiecărei piese a fost realizat special pentru noi, astfel că multe piese reprezintă o premieră absolută. Ne-am asumat rolul de a încerca să răspundem cerințelor culturale ale publicului arădean, fie că vorbim de muzică clasică, muzică de film, jazz-simfonic sau pop simfonic. Credem că acest eveniment atrage spre Filarmonică un segment de public nou, tânăr, ceea ce corespunde, așa cum spuneam, misiunii noastre. Le mulțumim încă odată tuturor celor care au avut încredere în noi, Filarmonica Arad!”, ne-a spus Laurențiu Muntean, directorul Filarmonicii Arad, totodată și dirijorul spectacolului.

    •Citește și: Gest uman: Q Band organizează un al treilea concert „Tu ești primăvara mea”, iar banii vor fi donați în întregime pentru a ajuta ucrainenii aflați în suferință · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Din păcate s-a denaturat și această sărbătoare.
      Singurii care au fost în concordanță cu această sărbătoare au fost cei din grupul coral.
      Nu poți să apari pe scenă, să cânți despre Maica Domnului, despre Hristos, în ținute mulate și cu decolteuri generoase.
      Probabil așa e moda mai nou … cine știe !

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    8 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.