sâmbãtã, 9 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    Concert de manele încheiat cu amenzi de 250.000 de lei! Au intervenit mascații

    de - | 29 mai 2022, 5:51 PM | Regional

    0

    Un concert susţinut sâmbătă noaptea de manelistul Tzancă Uraganu într-un club din comuna bihoreană Budureasa s-a terminat cu amenzi de peste 250.000 lei, din care cea mai mare parte a fost „încasată” chiar de cântăreţul găsit cu 11 angajaţi „la negru”.

    Promovat de câteva luni pe reţelele de socializare, concertul s-a desfăşurat în clubul Alexa din Budureasa. Un bilet a costat 70 lei, însă preţul piperat nu i-a oprit pe petrecăreţi. Sute de persoane s-au strâns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, să-l asculte pe cunoscutul manelist din Ploieşti.

    Cheful a fost oprit, însă, pe la miezul nopţii, de o acţiune comună a poliţiştilor, inspectorilor ITM, DSVSA şi Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crişana.

    Întregul local a fost înconjurat de mascaţi, participanţii, organizatorii, dar şi lăutarii au fost legitimaţi, acţiunea soldându-se cu amenzi consistente. Firma manelistului a încasat o sancţiune de 200.000 lei, căci nici una dintre cele 11 persoane din echipa sa nu avea contract de muncă.

    Nici organizatorul nu a scăpat. Întreprinderea individuală care administrează localul a fost sancţionată de reprezentanţii ISU Crişana cu 50.000 lei, pentru că nu avea autorizație pentru securitate la incendiu pentru imobilul în care se desfășura evenimentul.

    Citiți mai multe detalii pe ebihoreanul.ro

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.