joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Traian Igaș, senator PNL Arad

    de - | 31 august 2016, 4:44 PM | Undeva

    0

    În perioada 29-31 august 2016, senatorul Constantin Traian Igaș, președinte al Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO a întreprins, împreună cu colegii palamentari, o vizită pentru documentarea cu privire la includerea operelor lui Constantin Brâncuşi în patrimoniul cultural mondial. Aceasta ar fi o nouă încercare de înscriere a ansamblului brâncuşian de la Târgu Jiu pe lista UNESCO.

    Vizita de lucru a inclus consultări cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj, ai Prefecturii Gorj, ai Centrului Brâncuşi şi reprezentanţii societăţii civile.

    “Comisia permanentă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO îşi reafirmă sprijinul în a susţine factorii de decizie implicaţi în procesul de elaborare şi transmitere a Dosarului de nominalizare şi a colabora în vederea promovării Ansamblului Monumental Calea Eroilor din Târgu-Jiu la justa sa valoare universală excepţională. Trebuie evitată, cu orice preț, situația creată de dosarul precendent care ar fi putut face ca opera lui Constantin Brâncuşi să nu mai poată fi inclusă niciodată pe lista patrimoniului mondial, a declarat Traian Igaş, preşedintele Comisiei permanente comuna a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO .

    În urma vizitei efectuate, membrii comisiei au constat necesitatea reevaluării și corectării greșelilor din dosarul precedent, pentru a se putea întocmi un dosar cât mai apropiat de cerinţele UNESCO pentru o depunere în anul 2019. Pentru a creşte şansele de acceptare, membri comisiei consideră că este necesară şi o expertiză externă prin consultări cu experţi UNESCO şi ICOMOS (The International Council on Monuments and Sites).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.