sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Sergiu Vlad, deputat USR Arad

    de - | 13 aprilie 2018, 12:07 PM | Undeva

    0

    USR Arad a înaintat primăriei Arad o propunere de facilitare a accesului cu biciclete, cărucioare pentru copii sau ale persoanelor cu dizabilități, pe faleza râului Mureș. Mașinile parcate pe splaiul Praporgescu îi obligă acum pe cei mai mulți dintre aceștia să traverseze ilegal, expunându-se riscului de a fi accidentați.

    Pentru accesul pe digul Mureșului, alături de scări sunt construite rampe, pentru ca cicliștii sau mămicile cu cărucioare să poată urca fără a fi obligați să le care pe trepte. În zona străzii Ioan Alexandru (fostă Ineului), accesul de la baza rampelor la trecerea de pietoni este blocat de numeroase mașini parcate. Tot ce le rămâne de făcut celor cu copii mici este să îi ia în brațe, împreună cu căruciorul, apoi să alerge peste șosea, unde vor avea de escaladat o bordură înaltă pentru a ajunge pe trotuar. Sau să calce spațiul verde, trecând prin noroi spre trecerea de pietoni.

    Sergiu Vlad, deputat USR Arad: „Am solicitat administratorilor orașului montarea unor stâlpi care să împiedice parcarea pe zona dintre partea de jos a rampelor și trecerea de pietoni, cel puțin pentru una din cele două rampe. O variantă alternativă, dacă se dorește menținerea acestor locuri de parcare, fără îndoială necesare, ar fi amenajarea unui mic trotuar pe spațiul verde. Pe partea dinspre faleză a șirului de copaci iarba este călcată deja de cei care aleg această variantă pentru a ajunge la zebră. Este vorba de o investiție minoră, care poate să conducă la evitarea unor accidente grave în zona respectivă. Ca viitor părinte, țin mult ca cei care au copii să se poată bucura de o infrastructură de calitate, pe măsura nevoilor lor”.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.