Comunicat Sergiu Clepe, președinte USR Curtici
Uniunea Salvați România are un nou sediu în localitatea Curtici, unde cetățenii pot lua contact cu echipa locală și unde pot fi solicitate audiențe celor doi parlamentari ai USR Arad.
Organizația locală a USR Curtici a inaugurat, la finele săptămânii trecute, noul sediu aflat pe Bulevardul Revoluției, numărul 49, scara B – parter, în prezența unei delegații a organizației județene Arad din care au făcut parte președintele Vlad Botoș, senatorul Adrian Wiener, deputatul Sergiu Vlad, membri ai biroului județean alături de alți membri și simpatizanți.
Sergiu Clepe, președinte USR Curtici: ”Începând de astăzi, locuitorii orașului Curtici pot să ne găsească la noul sediu. Aici pot să ne comunice problemele cu care se confruntă în comunitate, iar simpatizanții și cei care vor să devină membri ne pot găsi mai ușor. Totodată, cei care doresc, pot solicita audiențe celor doi parlamentari ai Uniunii Salvați România, Adrian Wiener și Sergiu Vlad. USR Curtici își propune să devină o alternativă serioasă la actuala conducere a orașului, susținând implementarea unor principii precum transparența, profesionalismul și integritatea în administrația publică locală. Dorim să coagulăm în jurul organizației noastre vocile tuturor celor care sunt sătui de actuala clasă politică, de partidele care au condus România în ultimii 28 de ani.”













Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)