Comunicat Răzvan Cadar, consilier județean PNL Arad
Consilierul județean liberal, Răzvan Cadar consideră că Aradul nu are nevoie de parlamentari, ca cei din PSD, care promovează județe din sudul României, în timp ce atacă județul nostru și se opun tuturor proiectelor de dezvoltare:
„Senatorul PSD, Mihai Fifor postează cu mândrie, pe o rețea de socializare, cum un program al guvernului său a plasat Oltul pe locul întâi în topul județelor în care fermierii au aplicat pentru obținerea ajutorului guvernamental. Asta dovedește încă o palmă data Aradului de către același senator PSD care nu face altceva decât să critice județul nostru. Era clar de la aprobarea bugetului de stat pe anul acesta, faptul că guvernul PSD favorizează județele din sudul țării și lasă de izbeliște pe cele care produc bani și contribuie substanțial la pușculița națională. Însă dl Fifor uită că a fost ales în Arad și nu în Olt, Dolj, cum probabil și-ar fi dorit, dar nu s-a putut și adoptă sintagma dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau. Acesta continuă să laude un județ care nu l-a mai vrut și în ciuda acestui fapt, Mihai Fifor atacă regiunea care l-a adoptat și se răzbună pe arădenii care i-au oferit un mandat de senator.
Unde sunt programele, proiectele și investițiile pentru județul pe care îl reprezentați acum, domnule senator PSD?! De ce nu contribuiți la dezvoltarea județului care v-a reales și insitați să îi blocați proiectele de investiții?! Cu Oltul vă mândriți, iar Aradul îl ocăriți!”, a încheiat Răzvan Cadar, consilier județean PNL!
Comentariile portalului
DE-MI-SI-A!!!
Cladirea de pe str. Eminescu nu are aviz ISU!!! Sunt curios daca un control de la DSP nu ar gasi si alte probleme!
Cat de multa minciuna! Părinților li s -a comunicat prin intermediul învățătorilor despre relocare în imobil menționat. LNI ar fi trebuit sa fie școală europeana conform (...)