joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Mihai Fifor, liderul PSD din Senat

    de - | 23 septembrie 2016, 2:32 PM | Undeva

    1

    Senatorul Mihai Fifor, liderul grupului social democrat din Senat şi preşedinte al Consiliului Naţional PSD a consideră necesar să clarifice o serie de aspecte, intens dezbătute în ultimele zile, cu privire la votul ce a vizat problema începerii urmăririi penale împotriva lui Gabriel Oprea.

    „S-au scris şi s-au spus multe, unele insuficient documentate iar altele tendenţioase şi cu caracter manipulativ.De la început precizez că am votat în favoarea  începerii urmăririi penale împotriva lui Gabriel Oprea.Aceasta a fost şi solicitarea preşedintelui Liviu Dragnea şi ceea ce am transmis personal cu caracter de recomandare colegilor din Senat, în calitate de lider al grupului social-democrat.Sigur că votul este secret, nu suntem un partid militarizat şi nu poate avea nimeni pretenţia de a constrânge un senator sau a controla opţiunea individuală a unui ales al poporului.Unii au votat emoţional şi nu mă refer aici doar la parlamentarii PSD, deoarece au fost suficiente voturi împotrivă exprimate de reprezentanţii altor formaţiuni politice.De altfel marea majoritate din cele 73 de voturi împotrivă sunt voturi liberale, nu voturi social-democrate.Conducerea partidului a văzut problema în mod elocvent şi în urma analizei atente a documentelor care au venit de la instituţiile judiciare ne-am formulat intern punctul de vedere. Repet, recomandarea mea şi a preşedintelui Dragnea a fost de a se vota pentru încuvinţarea începerii urmării penale, după cum reiese clar şi din stenogramele audio provenite din ședința Comitetului Executiv al PSD, publicate pe site-ul :  www.stiripesurse.ro.

    Un alt aspect pe care ţin să-l clarific este cel al atacurilor murdare împotriva mea, survenite în ultimele zile în presă sau pe platformele de socializare.Acestea au un singur autor : Falcă Gheorghe ! După cum precizam alaltăieri, primarul Aradului a mers atât de departe încât a plăsmuit un material de presă mizerabil pe care i l-a atribuit senatorului Ioan Cristina, care a recunoscut evident acest lucru într-o convorbire telefonică pe care am purtat-o.Ostilităţile nu s-au oprit aici şi maşina de propagandă liberală, ce ascultă ordine doar din biroul primarului, a elaborat ieri o tentativă de manipulare grosieră prin alăturarea artificială a unui text tendenţios cu o imagine a mea la vot surprinsă anul trecut.Am convingerea că domnişoara Isabela Rabotka, pentru că dânsa este semnatara acelui fals va avea luciditatea şi maturitatea necesară să se dezică public de autorul de drept al acestei campanii abjecte, cel care a comandat materialul, nimeni altul decât Falcă Gheorghe.” afirmă senatorul Mihai Fifor, preşedintele Consiliului Naţional al PSD.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Fifore, Fifore…..de ce nu te intorci tu in Oltenia ta natala ?! Lasa-ne bre, cu nacazurile noastre si sa ne punem si noi pe liste oameni aradeni cunoscuti, valorosi,competenti profesional si alte cele….Da’ tu, nu si nu…..vorba Lapusneanului: „Daca voi nu ma vreti, eu va vreau!”

      +1 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.