Comunicat Iustin Cionca, prim-vicepreședinte PNL Arad





Prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca, a declarat joi că liberalii își doresc uniformizarea legislației privind regimul incompatibilităților, acesta motivând că trebuie făcută o diferență clară între cei de rea credință și cei care cad victime acestei legi.
„Noi, Partidul Național Liberal, considerăm că este o datorie a întregii clase politice față de cetățenii care acordă încrederea candidaților propuși, să fie adoptat un Cod de Integritate pentru Funcțiile Publice care să asigure aplicarea unitară a legislației privind incompatibilitățile și conflictele de interese, asigurând un tratament egal în fața legii. În acest Cod de Integritate se vor introduce măsuri concrete de control, constând în instrumente preventive activității ANI, cum ar fi un control la data la care au fost aleși. Scopul Legii de funcționare și organizare a Agenției Naționale de Integritate constă într-o transparență mai mare asupra cheltuirii banului public și asupra averii celor care ocupă funcții publice. Un alt obiectiv al acestei legi este împiedicarea conflictului de interese și a folosirii abuzive a funcției publice în interes personal. Acest act normativ trebuie să fie adoptat de Parlament până la data de 1 noiembrie 2015, pentru a putea fi aplicat la alegerile de anul viitor. Din punctul meu de vedere, trebuie făcută o diferență clară între cei care sunt de rea credință și cei care cad victime acestei legi”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Arad, Iustin Cionca.
Departamentul de Comunicare PNL Arad
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este