Comunicat Iustin Cionca, președinte CJA





Președintele Consiliului Județean Arad, dl. Iustin Cionca, susține oportunitatea reducerii personalului de conducere de la Aeroportul Arad. În ședința ordinară de joi a Consiliului Județean, pe ordinea de zi se află scăderea numărului de directori la Aeroportul Arad și externalizarea serviciului de securitate.
„Nu numai la Aeroport îmi propun să scad numărul personalului de conducere, ci și la alte instituții unde Consiliul Județean este acționar. Acolo unde legea ne permite, vom acționa, pentru eficientizarea activității instituțiilor noastre, fie că este nevoie de directori mai puțini, fie că sunt necesari mai mulți. Scopul meu nu este să concediem sau să angajăm, de dragul concedierilor sau angajărilor, ci să stimulăm performanța, la nevoie chiar punându-i în competiție pe oameni”, a subliniat președintele Consiliului Județean Arad.
Aeroportul se află acum în evaluare. Astăzi, președintele Consiliului Județean s-a întâlnit cu conducerea Aeroportului și a cerut un raport despre viziunea pe termen lung a celor care manageriază acest obiectiv important.
„Din nefericire, traseul autostrăzii a afectat sistemul de balizaj și, implicit, cursele. De la 128 de mii de pasageri cu câțiva ani în urmă, astăzi avem pe aeroport trafic aproape nul. S-a retras și WizzAir, cu acea cursă spre Milano. Lucrurile nu pot rămâne așa, Aeroportul are nevoie de o altă perspectivă. Primul meu obiectiv este să discutăm includerea Aeroportului nostru în masterplanul de transporturi al României. Împreună cu cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean și cu parlamentarii de Arad, pe care îi voi invita să se implice în acest proiect, facem demersurile necesare. Prelungirea pistei, conform evaluărilor, ar costa aprox. 6,5 milioane de euro, dar poate fi realizată din fonduri europene numai dacă suntem incluși în masterplan. Căutăm cele mai bune soluții, pentru că Aeroportul Internațional Arad este unul dintre marile noastre ofuri nerezolvate în timp”, accentuează președintele Consiliului Județean.
Tot astăzi, a avut loc dezbaterea în comisiile Consiliului Județean a scăderii numărului de directori de la Aeroport, care va fi supusă votului în plen în ședința de joi.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este